Data publicării:

Italia, legislație contra torturii după 24 de ani

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Italia
Italia

Deputații italieni au adoptat miercuri seara un proiect de lege care introduce infracțiunea de tortură în legislația națională, după mai mulți ani de discuții în Parlament, transmite AFP.

Roma a semnat, în 1984, Convenția ONU contra torturii, dar nu a transpus-o niciodată în legislația sa.

Deputații au aprobat, cu 198 voturi pentru, 35 împotrivă și 104 abțineri, acest proiect de lege ce prevede, pentru autorii unui act de tortură, pedepse cu închisoarea cuprinse între 4 și 10 ani și mergând până la 12 ani, în cazul membrilor forțelor de ordine.

Tortura este definită ca "suferințe fizice acute sau o traumă psihică verificabilă cauzate de violențe, amenințări grave sau acte de cruzime".

Italia a fost condamnată în 2015 de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru violențe ale poliției împotriva activiștilor antiglobalizare, în 2001.

CEDO a apreciat că relele tratamente aplicate de polițiști într-o școală unde erau găzduiți activiști, în marja unei reuniuni a G8 la Geneva, pot fi asimilate unor acte de tortură și că reacția autorităților nu a fost "potrivită".

Mai mulți responsabili ai forțelor de ordine au fost condamnați, după violențe, la pedepse relativ ușoare de către instanțe din Italia.

CEDO s-a arătat surprinsă de aceasta, evocând o "problemă structurală" în legislația italiană, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel