Italia, lăudată pentru lupta anti-COVID19. Cele TREI MOTIVE pentru care Italia are succes
Italia este lăudată de presa europeană pentru lupta anti-COVID19. Financial Times indică şi care sunt cele trei motive pentru care italienii au succes în evitarea celui de-al doilea val al pandemiei.
Ziarul Financial Times felicită Italia pentru modul în care luptă împotriva pandemiei. "Lecţia dură" învăţată de Italia la începutul pandemiei permite ţării "să ţină al doilea val sub control", arată FT, conform Corriere.it.
"În timp ce Spania, Franţa şi Marea Britanie se luptă cu o revenire brutală a infecţiilor, Italia s-a adaptat şi ţine piept celui de-al doilea val", arată presa internaţională.
Cele TREI MOTIVE pentru care Italia are succes
Experţii intervievaţi de Financial Times au indicat trei motive principale pentru care Italia se descurcă atât de bine. Primul este legat de faptul că Italia a fost prima ţară din Europa care s-a confruntat cu pandemia, iar "sistemul de sănătate şi Guvernul au avut mai mult timp să pregătească etapa de după starea de urgenţă şi relaxarea măsurilor restrictive. În plus, pentru că relaxarea a fost graduală, s-au putut impune mai rapid măsuri de restricţie în anumite zone, dacă a fost necesar".
Al doilea motiv al succesului italian este legat de modul în care cetăţenii au aderat la regulile impuse de pandemie şi de autorităţi. În final, sistemul de monitorizare din Italia dă încredere că virusul este ţinut sub control.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News