Data publicării:

Italia. Berlusconi, reacție furioasă după ultima decizie a Guvernului

Autor: Darius Muresan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Desemnarea unui suveranist la conducerea Rai, grupul audiovizual public italian, a provocat duminică furia magnatului media Silvio Berlusconi, în măsură să i se opună cu prilejul votului în comisia parlamentară, relatează AFP.

Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) şi Liga (extremă dreaptă), la putere de două luni în Italia, au anunţat în ultimele zile, câteodată total prin suprindere, persoanele în fruntea marilor societăţi de stat italiene.

Marcello Foa, prezentat de presa italiană ca un "suveranist" apropiat de Liga şi apărător al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a fost propus vineri seară pentru a prelua conducerea Rai, o numire politică suscitând un val de critici atât la dreapta, cât şi la stânga.

Desemnarea acestui jurnalist de 55 de ani, cu dublă cetăţenie italiană şi elveţiană, urmează să fie dezbătută şi votată miercuri în comisia parlamentară, dar populiştii au nevoie de voturile partidului Forza Italia (FI) al lui Silvio Berlsuconi pentru a-l impune.

"Văd o puternică dorinţă de confruntare. Caracterul unilateral al propunerii pentru Rai, pe care majoritatea a pus-o singură la cale în interior, îmi pare un semnal prost", a avertizat duminică Silvio Berlsuconi în cotidianul La Stampa.

Ruptură totală

Liga (extremă dreaptă), condusă de actualul ministru de interne, Matteo Salvini, a fost aliată la ultimele parlamentare cu FI, dar în final a format o coaliţie guvernamentală cu M5S. Ulterior, motivele de dispută s-au acumulat între cele două partide, ajunse în pragul rupturii.

De asemenea, preşedintele Parlamentului European şi vicepreşedinte al FI, Antonio Tajani, a lăsat duminică să se înţeleagă că partidul său va vota împotriva lui Marcello Foa.

"Liga este liberă să facă ce doreşte, inclusiv să rupă alianţa de centru-dreapta", a comentat el în jurnalul Il Messagero. "Liga este la guvernare, Forza Italia în opoziţie. Politica are reguli şi în acest caz regulile nu sunt respectate", a mai scris Antonio Tajani, citat de AFP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel