Italia: Adrese fixe în parohii pentru migranţi
La iniţiativa Vaticanului, lucrătorii sezonieri migranţi vor putea avea o adresă fixă în parohii din Apulia (sud-vestul Italiei) şi astfel pot iniţia proceduri administrative pentru a-şi regulariza situaţia, relatează joi France Presse.
Un acord, care constituie o premieră în Italia, a fost semnat luni între capelanul papei, dioceză şi comuna San Severo, situată în provincia Foggia din Apulia, subliniază portalul informaţional al Sfântului Scaun, Vatican News. Aceasta va permite parohiilor din dioceză să ofere domiciliu persoanelor fără adăpost fix, mai ales migranţilor. O primă etapă esenţială pentru obţinerea unei cărţi de identitate şi a unui certificat de rezidenţă în Italia, potrivit Vatican News.
La sfârşitul lunii septembrie, capelanul papei Francisc, cardinalul Konrad Krajewski, a făcut această promisiune în timp ce a vizitat în provincia Foggia barăci ce adăpostesc mii de muncitori sezonieri care recoltează tomate sau măsline, mai ales din Nigeria, Ghana, Senegal şi Gambia, dar şi din România şi Bulgaria. În timpul verii, aproximativ 6.000 de muncitori agricoli trăiesc în condiţii insalubre pe o rază de 50 de kilometri în jurul oraşului Foggia, potrivit Vatican News.
Printre altele, Konrad Krajewski s-a dus în acest an în insula greacă Lesbos pentru a dona fonduri destinate unor proiecte de ajutor pentru refugiaţi. De asemenea, cardinalul polonez, prezentat ca un Robin Hood de presa italiană, a restabilit în mai electricitatea într-o clădire din Roma ocupată ilegal de 150 de familii, rupând sigiliile puse de poliţie, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News