Plecaţi din Libia la bordul a două ambarcaţiuni separate, circa 140 de migranţi au fost salvaţi de către nave ale Gărzii de coastă italiene joi seara -ziua în care peste 110 alţi migranţi şi-au pierdut viaţa sau au dispărut într-un naufragiu în largul Libiei - şi transferaţi pe un remorcher.
Într-un comunicat dat publicităţii duminică seara, Garda de coastă italiană a precizat că a acţionat la cererea Maltei - responsabilă de securizare în zona în care au fost salvaţi migranţii - şi 'la indicaţiile Ministerului de Interne' italian. Dar, apoi, ministrul de interne Matteo Salvini a refuzat debarcarea migranţilor, în condiţiile în care un plan de repartizare imediată nu a putut fi convenit cu UE.
Acest demers pare să fie destinat să testeze rezoluţia preşedintelui francez, Emmanuel Macron, potrivit AFP. Acesta a anunţat, luni, un acord între 14 ţări europene pentru punerea în aplicare a unui 'mecanism de solidaritate', dar planul a fost denunţat imediat de către Salvini, întrucât prevedea ca migranţii să debarce mai întâi în Italia.
Şase persoane care au avut nevoie de îngrijiri au fost evacuate joi seara în insula Lampedusa, iar sâmbătă seara o femeie însărcinată în şapte luni a putut să debarce în Sicilia, împreună cu cei doi copii mici şi cu partenerul său de viaţă. După ce s-a aflat sâmbătă în largul Cataniei, nava Gregoretti a acostat în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică în portul Augusta, puţin mai la sud.
Amiralul în rezervă Giuseppe De Giorgi, fost şef al Statului Major al marinei italiene care a lansat o vastă operaţiune de salvare italiană Mare Nostrum în 2013, a exprimat duminică 'deplina sa solidaritate' cu echipajul Gregoretti, de asemenea blocat la bordul navei. El a salutat într-un comunicat activitatea Gărzilor de coastă 'angajate în ciuda a tot să-şi îndeplinească datoria de marinari pentru a proteja viaţa pe mare'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu