Israelul va semna joi acordul privind graniţa maritimă cu Libanul
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Israelul va semna joi acordul privind graniţa maritimă cu Libanul - Foto Pexels
Israelul va semna joi acordul privind graniţa maritimă cu Libanul - Foto Pexels
Israelul va semna joi acordul privind graniţa sa maritimă cu Libanul, negociat sub egida SUA şi care va deschide calea pentru exploatarea zăcămintelor de gaz în estul Mediteranei, a declarat luni premierul israelian Yair Lapid, relatează AFP.

'Joi vom semna acordul istoric cu Libanul. Israelul va deveni un furnizor important de gaz pentru Europa în viitorul apropiat', a declarat Yair Lapid în cursul unei întâlniri la Tel Aviv cu premierul olandez Mark Rutte, potrivit unui comunicat publicat de biroul său. Informaţii apărute în presă au raportat o posibilă semnare joi la Naqoura, un oraş din sudul Libanului, la graniţa cu Israelul, unde îşi are sediul Forţa Interimară a Naţiunilor Unite (UNIFIL). Premierul israelian a confirmat ziua de joi, dar nu a precizat modalităţile de semnare a textului. Liderul opoziţiei israeliene Benjamin Netanyahu, în campanie împotriva premierului Lapid pentru alegerile legislative de la 1 noiembrie, a criticat acordul cu Libanul şi a afirmat că trebuie să facă obiectul unui vot al Knesset-ului (parlament) sau chiar al unui referendum.'

'În urma acestor critici, diferite organizaţii de dreapta au depus patru recursuri la Curtea Supremă împotriva acordului, argumentând în special că acesta trebuie să aibă sprijinul Parlamentului într-un moment în care guvernul Lapid şi-a pierdut majoritatea, ceea ce a favorizat şi organizarea de alegeri. Dar duminică dimineaţa, trei judecători de la cea mai înaltă instanţă a Israelului 'au decis în unanimitate să respingă aceste patru recursuri', sugerând că acordul nu are nevoie de undă verde din partea Parlamentului, ci doar din partea guvernului.

Guvernul israelian urmează să organizeze o reuniune specială joi, la 10:30 (07:30 GMT), la biroul premierului, la Ierusalim, au declarat oficiali pentru AFP.

Guvernul Siriei a anulat o vizită planificată pentru miercuri la Damasc de către o delegaţie libaneză care urma să discute despre delimitarea frontierei maritime a celor două ţări, a declarat o sursa diplomatică, menţionează Reuters. Guvernul sirian a trimis luni o scrisoare Ministerului de Externe libanez în care se afirmă că 'nu este timpul potrivit' pentru o astfel de vizită.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel