Israelul a deschis un spital SUBTERAN pentru pacienții cu COVID-19
Un spital de urgenţă s-a deschis într-un oraș din Israel. Acesta va deservi pacienți cu COVID-19.
Un spital de urgenţă subteran s-a deschis în oraşul Haifa pentru a trata numărul record de pacienţi cu COVID-19 din Israel, unde vineri s-au înregistrat peste 8.000 de cazuri noi, relatează dpa, scrie Agerpres.
Spitalul de Urgenţă Subteran Fortificat Sammy Ofer este cel mai mare centru de tratament pentru pacienţii cu coronavirus din ţară, dispunând de 700 de paturi şi 140 de ventilatoare, la 16,5 metri sub pământ, a anunţat Spitalul Rambam, care administrează noul centru medical.
Spital construit în 2014
Unitatea medicală a fost construită în 2014 cu o capacitate de până la 2.000 de paturi, fiind destinată iniţial tratării victimelor atacurilor cu arme biologice sau chimice, a precizat Spitalul Rambam. Ea a fost folosită ca parcare subterană până în primăvară, când a fost amenajată pentru a trata pacienţii cu coronavirus.
Situație sanitară deteriorată
Situaţia sanitară s-a deteriorat în Israel, care a devenit ţara cu cea mai mare rată de contaminare cu SARS-CoV-2 din lume în ultimele două săptămâni, potrivit datelor AFP.
În urma acestei creşteri, guvernul a impus săptămâna trecută o reintrare în izolare la nivel naţional "de cel puţin trei săptămâni" şi a anunţat o înăsprire a măsurilor restrictive care au intrat în vigoare vineri odată cu închiderea sinagogilor, cu excepţia ceremoniilor de luni de Yom Kippur.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News