Israel: O comisie parlamentară a dat undă verde dizolvării parlamentului
O comisie parlamentară a dat undă verde marţi unui proiect de lege vizând dizolvarea parlamentului Israelului, un pas cheie către convocarea de noi alegeri anticipate, pentru a cincea oară în mai puţin de patru ani, transmite AFP.
Miercurea trecută, parlamentarii israelieni au aprobat, într-o lectură preliminară, dizolvarea parlamentului şi organizarea de noi alegeri, după ce prim-ministrul Naftali Bennett a anunţat destrămarea coaliţiei eterogene aflate la putere din iunie 2021. După acest vot preliminar, o comisie parlamentară a început studiul asupra acestui proiect de lege ce deschide calea pentru alegeri anticipate pe 25 octombrie sau 1 noiembrie.
Comisia a adoptat în unanimitate proiectul de lege ce urmează să fie supus, marţi, pentru o primă lectură, plenului Knessetului
La scurt timp după miezul nopţii, această comisie a anunţat că a adoptat în unanimitate proiectul de lege ce urmează să fie supus, marţi, pentru o primă lectură, plenului Knessetului (parlamentul israelian). Cei 120 de parlamentari trebuie să adopte proiectul de lege în trei lecturi.
Comisia parlamentară, care reuneşte deputaţi din opoziţie şi din coaliţia aflată încă la putere, a informat în noaptea de luni spre marţi că s-a convenit finalizarea acestor trei voturi până miercuri la ora 23:59 (20:59 GMT).
Yair Lapid va fi prim-ministru după dizolvarea parlamentului până la formarea următorului guvern
Conform unui acord de împărţire a puterii între premierul Naftali Bennett şi actualul ministru de externe Yair Lapid, acesta din urmă va servi ca prim-ministru după dizolvarea parlamentului până la formarea următorului guvern.
Bennett şi Lapid au format în iunie 2021 o coaliţie unică în istoria Israelului
Bennett şi Lapid au format în iunie 2021 o coaliţie unică în istoria Israelului ce includea partide de dreapta, centru, stânga şi, pentru prima dată, o formaţiune politică arabă, pentru a pune capăt unei perioade de 12 ani în care Benjamin Netanyahu s-a aflat în fruntea guvernului.
Această coaliţie a suferit însă mai multe eşecuri în ultimele săptămâni. O lovitură care a slăbit-o şi mai mult a fost acţiunea opoziţiei din 6 iunie, care a adunat o majoritate a voturilor împotriva unui proiect de lege ce vizează extinderea aplicării legii israeliene la cei 475.000 de colonişti israelieni care trăiesc în Cisiordania ocupată.
Această lege trebuia reînnoită până pe 30 iunie, altfel coloniştii din Cisiordania - teritoriu palestinian ocupat din 1967 - riscă să îşi piardă protecţia legală, conform legii israeliene. În cazul dizolvării parlamentului, această lege se prelungeşte în mod automat, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News