Israel, îngrijorat de progresul nuclear al Iranului: Ne-au încercuit cu rachete și ei stau în siguranță la Teheran
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Naftali Bennett, premierul Israelului, a descris Iranul ca fiind în „cea mai avansată etapă a programului său nuclear”.

Premierul israelian Naftali Bennett spune că Iranul se află în „cea mai avansată etapă a programului său nuclear”, în timp ce condamnă eforturile de revitalizare a acordului nuclear. Acesta a semnalat disponibilitatea de a intensifica confruntarea Israelului cu Iranul, reiterând marți că țara sa nu va fi implicată în niciun nou acord nuclear iranian cu puterile mondiale.

Negocierile indirecte privind relansarea acordului din 2015 vor începe pe 29 noiembrie. Fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, s-a retras, considerându-l insuficient pentru a închide proiecte cu potențial de fabricare a bombelor, o viziune împărtășită de israelieni. De când SUA s-au retras, Iranul, care neagă că ar fi intenționat să fabrice arme nucleare, a încălcat acordul privind îmbogățirea extinsă a uraniului.

Iranul, în „cea mai avansată etapă a programului său nuclear”

Bennett, care a preluat puterea în iunie, a descris Iranul într-un discurs ca fiind în „cea mai avansată etapă a programului său nuclear”.

În timp ce guvernul său a declarat anterior că va fi deschis către un nou acord nuclear cu restricții mai dure asupra Iranului, Bennett a reafirmat autonomia Israelului pentru a lua măsuri împotriva principalului său inamic.

„Ne confruntăm cu vremuri complicate. Este posibil să existe dispute cu cei mai buni dintre prietenii noștri”, a declarat el într-o conferință televizată găzduită de Universitatea Reichman.

„În orice caz, chiar dacă există o revenire la un acord, Israelul nu va fi parte la acord și Israelul nu este obligat să fie parte”, a mai spus acesta.

„Israelul înconjurat”

Bennett și-a exprimat frustrarea față de ceea ce a descris ca fiind ciocnirile la scară mai mică ale Israelului cu aliații Iranului.

„Iranienii au încercuit statul Israel cu rachete în timp ce ei stau în siguranță la Teheran”, a spus premierul israelian.

Bennett a mai spus că tehnologiile cibernetice și alte avantaje ale Israelului ar putea fi aplicate în confruntarea cu Iranul.

„Iranul este mult mai vulnerabil decât se crede în mod obișnuit”, a mai spus acesta, potrivit AlJazeera.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel