Data publicării:

Israel donează României 40 de concentratoare de oxigen. O echipă medicală va sosi la București

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto: Ambasada Israelului
Foto: Ambasada Israelului

România primește un nou ajutor în lupta cu valul patru al pandemiei de coronavirus. 

Astăzi a sosit la București primul transport de concentratoare de oxigen din cele 40 pe care Statul Israel le donează spitalelor din România. S-au alăturat acestui demers inițiat de Ambasada Israelului și companiile israeliene, se arată într-un comunicat de presă. 

De asemenea, pe data de 7 noiembrie va sosi în România și o delegație medicală din Israel - compusă din trei doctori, un asistent-sef specializat covid și un expert în logistică - al cărei obiectiv este acela de perfecționa activitatea personalului medical și de a eficientiza procesul de îngrijire, având în vedere criza de personal, de a însoți medicii și de a-i îndruma. 

O echipă medicală va sosi la București

”România trece printr-o perioadă dificilă, prin care multe țări au trecut, inclusiv Israel. Pacienții infectați cu coronavirus au nevoie de o atenție medicală deosebită și aceste concentratoare de oxigen îi vor ajuta în procesul de vindecare. Totodată, la finalul acestei săptămâni va ajunge la București și o echipă de specialiști israelieni în terapie intensivă covid și logistică, pregătiți să meargă oriunde este nevoie în România, pentru a veni în ajutorul personalului medical. Vom continua să sprijinim România, o țară de care ne leagă o prietenie puternică, pentru a depăși acest impas cât mai repede”, a declarat E.S David Saranga, Ambasadorul Israelului. 

Delegația care va sosi în România este condusă de Dr. Ram Sagi, Directorul Deprtamentului pentru Spitale din cadrul Ministerului Sănătății israelian. Anterior, el a fost șef adjunct al corpului medical al Armatei israeliene și director adjunct al Spitalului Bellinson.

Alături de dr. Sagi, se vor afla și directorul unei unități de primiri urgențe de la un spital israelian precum și un expert în logistică privind pregătirea și protejarea populației.

Săptămâna trecută, Franța a donat 13 tone de materiale sanitare

Pe data de 28 octombrie 2021, 13 tone de materiale sanitare, aflate în stocurile Franței au fost oferite României prin Mecanismul European de Protecție Civilă, cu sprijinul Centrului de Criză al Ministerului Afacerilor Externe din Franța.

”Solidaritatea europeană materializată prin acțiuni concrete de sprijin ale tuturor țărilor afectate de situații de urgență diverse a reprezentat și continuă să reprezinte de o manieră prioritară pasul premergător către ceea ce numim în managementul situațiilor de urgență, revenirea la starea de normalitate”, a anunțat DSU. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel