Data publicării:

Irina Reisler, acuzată că foloseşte ilegal materiale TVR în scopuri personale - VIDEO

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
irina reisler
irina reisler

Irina Reisler, cunoscută publicului prin emisiunile sale de sănătate şi prin lupta cu kilogramele în plus, este acuzată de un fost angajat al TVR că foloseşte materiale audiovizuale ce aparţin Televiziunii Române pe site-ul personal, fără să apară sigla postului de televiziune, ca şi cum ar fi producţie proprie. Rezultatul este unul vizibil. Reisler îşi face cunoscut site-ul şi câştigă bani buni din publicitate cu ajutorul materialelor ce provin de la TVR şi sunt plătite de cetăţeni. Membră în Comisia de cultură, artă şi mijloace de informare în masă, senatorul Site-ul personal al Irinei Reisler este plin de clipuri Youtube ce conţin înregistrări din emisiunea „Spune-mi ce te doare” şi din rubrica „Sănătatea ta” din cadrul Telejurnalului TVR. Până aici, nimic grav. Numai că în clipuri nu apare sigla TVR, deci înregistrările sunt obţinute înainte de a fi emise pe post, ceea ce duce la o încălcare a drepturilor de autor, este de părere senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu, membră în Comisia de Cultură a Senatului.

Jurnalista adună trafic şi bani din publicitate pe cârca televiziunii publice, căci producţiile plătite din bugetul TVR, la care contribuie fiecare dintre noi, sunt folosite ca promovare a site-ului propriu, pe care sunt prezente numeroase anunţuri publicitare, susţine Stelian Damov, fost angajat TVR, pe blogul personal. Mai mult, în acelaşi site este inclus şi un magazin online cu produse promovate de jurnalistă sub numele de „Shop by Irina Reisler”.  Numele magazinului online apare şi la începutul fiecărui material ce aparţine TVR. Atât site-ul propriu, cât şi cel al Youtube sunt împânzite cu aceste materiale. „Există o legislaţie a protejării dreptului de autor, numai că avem o problemă în ceea ce priveşte internetul, căci nu există suficiente reglementări în acest domeniu. Astfel, cel care a încălcat drepturile de autor poate fi chemat în Instanţă, dar poate susţine că site-ul nu este proprietatea sa, iar acest lucru nu poate fi demonstrat încă”, a explicat senatorul Lia Olguţa Vasilescu, care a adăugat că dacă s-ar primi o plângere la Comisia de Cultură, s-ar putea ajunge până la desfacerea contractului jurnalistei.

„Vom verifica aceste lucruri, atât la nivel contractual cât şi la nivel de conţinut”, a declarat pentru De Ce News Bianca Dinescu, specialist PR TVR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel