Irina Cristescu, decizie finală în lupta pentru custodia fetiței cu milionarul mexican
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Irina Cristescu reputează  victoria finală împotriva milionarului mexican, Hector Bitar de la Pena, privind custodia fetiței. Curtea de Apel București a decis, marți,  ca Alessia, fetița cuplului, să rămână în custodia mamei.

Decizia a fost luată săptpmâna trecută, dar milionarul mexican a depus o contestație în anulare la decizia magistraților, aceștia constatând că excepția ridicată de arhitectul mexican este una neîntemeiată, așa că fetița va rămâne în România alături de mama sa.

Povestea începe în  2011, când Irina Cristescu l-a întâlnit pe arhitectul Hector Bitar de la Pena, nepotul magnatului mexican Carlos Slim, unul dintre cei mai bogați oameni din lume. Cei doi s-au căsătorit l-a scurt timp, iar Irina Cristescu a rămas însărcinată.

După ce a născut-o pe Alessia, femeia susține că arhitectul mexican ar fi devenit violent cu ea, iar la un moment dat a citit un mesaj în telefonul soțului, în care acesta discuta cu un criminal despre răpirea fetiței și uciderea mamei. Acela a fost momentul în care a decis să revină în România, luând și fetița cu ea.

[citeste si]

Hector Bitar de la Pena a deschis un proces împotriva femeii și a acuzat-o de răpire internațională de copii.

În luna februarie 2016, Tribunalul București a admis acțiunea tatălui și a decis ca Alessia să fie înapoiată la reședința lui Hector Bitar de la Pena din Mexic. Irina Cristescu a făcut recurs la Curtea de Apel București și a avut câștig de cauză.

Pe 17 februarie, membrii Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții din Camera Deputaților au primit-o în audiență pe Irina Cristescu.

La audiere, deputatul Mircea Man, președintele comisiei, a declarat că va face toate demersurile legale pentru a o ajuta pe Irina Cristescu să păstreze custodia fetiței sale, Alessia.

Cu acel prilej, purtătorul de cuvânt al familiei Cristescu, Corina Vințan, a declarat că Irina a plecat din Mexic "sub amenințarea morții", în condiții dramatice.

"A cerut sprijinul Ambasadei României din Mexic, ambasadei americane, au fost evacuate de urgență din Mexic, au aterizat în Huston (SUA), unde au intrat sub protecția poliției americane și FBI-ului, au fost adăpostite trei zile, după care, fiind cetățeni români și neavând motiv și posibilitate să stea pe o viză turistică în SUA, au fost puse pe un avion și trimise în România. Din momentul în care au venit în România, Alessia a devenit cetățean român și din acel moment au curs procesele", a susținut Vințan, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel