Irina Begu - Maria Sakkari, rezultat final la Seul
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de grecoaica Maria Sakkari, a treia favorită, cu 6-3, 4-6, 6-4, vineri, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Seul, dotat cu premii totale de 250.000 de dolari.
Begu (28 ani, 55 WTA), cap de serie numărul 7, s-a înclinat după două ore şi 46 de minute de joc. Românca a comis 4 duble greşeli, faţă de 7 ale adversarei, care a reuşit şi 3 aşi. Procentajele la primul serviciu au fost identice, 63%, dar diferenţa s-a făcut la al doilea serviciu, unde Irina a avut 45%, iar Sakkari 52%.
Begu, care a luat titlul la Seul în 2015, va primi un cec de 6.175 dolari şi 60 de puncte WTA. Begu câştigase singurul meci anterior cu Sakkari (23 ani, 32 WTA), în 2016, în primul tur la Miami, cu 6-1, 6-3.
Irina Begu - Raluca Olaru, favorite la dublu
Vineri este programat şi meciul dintre perechile Irina Begu/Raluca Olaru, principalele favorite, şi taiwanezele Shu-Ying Hsieh/Su-Wei Hsieh, din sferturile probei de dublu. În optimi la simplu, letona Jelena Ostapenko, principala favorită şi deţinătoarea titlului, a fost învinsă de rusoaica Ekaterina Alexandrova, cu 6-3, 6-2.
S-au calificat în semifinale australianca Ajla Tomljanovic, grecoaica Sakkari, olandeza Kiki Bertens, a doua favorită, şi taiwaneza Su-Wei Hsieh.
Rezultatele din sferturi:
Ajla Tomljanovic (Australia) - Mandy Minella (Luxemburg) 6-2, 4-6, 7-5
Maria Sakkari (Grecia/N.3) - Irina Begu (România/N.7) 6-3, 4-6, 6-4
Kiki Bertens (Olanda/N.2) - Evghenia Rodina (Rusia) 3-6, 6-3, 6-0
Su-Wei Hsieh (Taiwan/N.6) - Ekaterina Alexandrova (Rusia) 6-0, 6-1
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News