Irina Begu, în turul al doilea al probei feminine de dublu la Roland Garros
Perechea formată din Irina Begu şi argentinianca Nadia Podoroska s-a calificat, joi, în runda a doua a probei feminine de dublu din cadrul turneului de la Roland Garros, după 6-3, 6-1 cu franţuzoaicele Estelle Cascino/Jessika Ponchet.
Begu şi Podoroska au obţinut o victorie facilă, în doar 62 de minute. Franţuzoaicele nu au reuşit să îşi creeze în acest meci nicio minge de break, diferenţa fiind clar în favoarea echipei Begu/Podoroska.
Begu şi partenera sa şi-au asigurat un cec de 17.250 de euro şi 130 de puncte WTA la dublu.
Următoarele adversare ale perechii Begu/Podoroska vor fi câştigătoarele din meciul care le opune pe japonezele Shuko Aoyama/Ens Shibahara şi pe spanioloaicele Paula Badosa/Aliona Bolsova.
Miercuri au obţinut victorii în primul tur la dublu feminin perechile formate din Andreea Mitu şi kazaha Iulia Putinţeva, respectiv Raluca Olaru şi ucraineanca Nadia Kicenok.
Joi, în primul tur, Mihaela Buzărnescu şi Patricia Ţig vor juca împotriva cuplului Lara Arruabarrena (Spania)/Caroline Dolehide (SUA), în timp ce Monica Niculescu va face pereche cu letona Jelena Ostapenko, contra cuplului compus din Marta Kostiuk (Ucraina) şi Aleksandra Sasnovici (Belarus), potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News