Iranul dezminte oficial existenţa unui acord privind un schimb de prizonieri cu SUA
Data publicării:
Autor: Andrada Oana
WhatsApp
Imagine de oscar h de la Pixabay
Imagine de oscar h de la Pixabay
Iranul a dezmințit oficial, luni, existența unui acord privind un schimb de prizonieri cu Statele Unite ale Americii. 

Iranul a dezminţit luni oficial informaţii difuzate în ajuns de mass media locale potrivit cărora s-ar fi ajuns la un acord între Teheran şi Washington în privinţa unui schimb de prizonieri, în cadrul negocierilor aflate în desfăşurare şi care au ca scop salvarea acordului nuclear iranian, transmite AFP, conform Agerpres.

O sursă 'informată', citată de televiziunea de stat iraniană, afirmase duminica aceasta că, 'la presiunea Congresului (...) şi pe fondul nevoii imediate a unor rezultate privind dosarul iranian, americanii au acceptat să plătească 7 miliarde de dolari şi să elibereze patru iranieni (...) în schimbul a patru spioni americani'.

'Informaţiile provenite de la surse informate nu au fost confirmate', a declarat luni purtătorul de cuvânt al MAE iranian, Said Khatibzadeh, în timpul unei conferinţe de presă, lăsând totuşi să se înţeleagă că ar exista 'planuri şi idei de urmărit' în privinţa unor eventuale schimburi.

'Ca regulă generală, nu confirmăm relatări şi declaraţii ale unor aşa-numite surse informate', a adăugat Khatibzadeh, citat de dpa. Autorităţile americane au dezminţit duminică existenţa unui acord 'referitor la eliberarea acestor patru americani'.

Postul de televiziune Al-Mayadeen: Iranul e pregătit să elibereze cinci persoane în schimbul accesului la fonduri

Potrivit agenţiei dpa, comentariile lui Khatibzadeh vin după ce postul de televiziune libanez Al-Mayadeen, proiranian, a relatat duminica aceasta că Iranul este pregătit să elibereze cinci persoane - toate cu dublă cetăţenie, britanică sau americană - în schimbul accesului la fonduri care au fost îngheţate de multă vreme din cauza disputei diplomatice în curs de desfăşurare cu privire la programele nucleare şi balistice ale Iranului.

Informaţiile, despre care autorii au precizat că provin de la surse informate, au fost preluate în presa iraniană în mai multe rânduri în acest weekend. Potrivit televiziunii libaneze, eliberarea lor ar oferi Iranului acces la fonduri în prezent îngheţate în valoare de 7 miliarde de dolari. Cea de-a cincea persoană ar fi activista umanitară Nazanin Zaghari-Ratcliffe, de asemenea cu dublă cetăţenie iraniană şi britanică, şi care a fost recent eliberată, după cinci ani de detenţie. Însă Zaghari-Ratcliffe a fost din nou condamnată la un an de închisoare pentru participarea la o demonstraţie în urmă cu 12 ani.

Conform relatării, Marea Britanie era pregătită să deblocheze 400 de milioane lire (553,4 milioane de dolari) reprezentând fonduri îngheţate, în schimbul eliberării lui Zaghari-Ratcliffe. Khatibzadeh a menţionat că nu există nicio legătură între fondurile îngheţate şi orice discuţii despre eliberarea prizonierilor.

Regatul Unit şi SUA acuză constant Iranul că foloseşte prizonierii drept pârghie în efortul său de a recâştiga accesul la fondurile îngheţate, acuzaţie pe care Teheranul o dezminte cu regularitate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel