Data publicării:

Ionuț Vulpescu, mesaj pentru Ion Iliescu: A dat viață unei lumi, iar reușitele lui pentru România sunt atemporale

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursă foto: Facebook Ionuț Vulpescu
Sursă foto: Facebook Ionuț Vulpescu

Ionuț Vulpescu i-a transmis un mesaj lui Ion Iliescu în ziua în care acesta împlinește 93 de ani.

Într-o postare pe Facebook, Ionuț Vulpescu i-a transmis un mesaj lui Ion Iliescu, președinte al României între 1989 - 1996 și 2000-2004.

„Într-unul dintre palatele puterii europene, Nymphenburg, alături de Președintele Ion Iliescu. La finalul ultimului său mandat de la Cotroceni, Președintele Iliescu era invitat constant de Asociația de Politică Externă, cu sediul la Munchen, la conferințele anuale; un loc în care liderii lumii se întâlneau în mod convențional, și încă o mai fac: doar ce s-a încheiat acum două săptămâni Conferința de Securitate, la Bayerisher Hof, unde am fost cazați nu o dată.

Acolo i-am întâlnit, printre alții, pe Mihail Gorbaciov, cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani, pe Michel Rocard, fost premier al Franței în perioada 1988-1991, dar și pe Otto von Habsburg, ultimul prinț moștenitor al Austro-Ungariei (până la 1918) și al Regatului Ungariei (până la 1946), ajuns decan de vârstă al Parlamentului European. Prin Ion Iliescu am cunoscut lumile din cărți, din cronici, din jurnale, oameni nu (doar) de primă pagină, ci oameni de stat, de primă mână. Adică, am cunoscut oameni ca el. Pentru mine, Ion Iliescu nu este doar un nume al puterii, ci un lider egal al oricărui alt omolog al său: prin domnia sa am înțeles că umanitatea nu vulnerabilizează, ci fortifică puterea; că lumea puterii nu e reductibilă la relații de forță, ci la oamenii care o fac să fie un contract social durabil; că puterea nu e un fenomen local, ci o structură sufletească rațională, limpede și aptă să schimbe o societate.

Ceea ce am știut în toți acești ani e că lumea și oamenii cunoscuți prin Președintele Ion Iliescu au fost cel mai bun training pentru arta politicului, nu pentru jocurile ei. Fotografia noastră - una dintre amintirile neperisabile ale anilor buni petrecuți împreună - e făcută în grădinile parcului Nymphenburg: între noi, se ivește statuia lui Saturn, sau Cronos - zeul devorator, în mod nemilos, al timpului. Timp care, pentru Ion Iliescu, s-a măsurat în puterea ideilor și autenticitatea lui, dincolo de numărul mandatelor, al ciclurilor electorale, al anilor petrecuți în palatele puterii. Pentru că a dat viață unei lumi, pentru că vocația lui a fost înnăscută, pentru că reușitele lui pentru România sunt atemporale.

Din nefericire, Saturnul care ne apropie și ne desparte aici prevestea și două lumi diferite, timpul lumii lui, în care a face politică înseamnă a construi, plecând de la un proiect de țară, și timpul lumii mele, care deși a moștenit-o pe a lui, a travestit politicul în deconstrucții. Cronos a vrut însă ca timpul vieții să fie blând cu Ion Iliescu, așa cum timpurile politice arareori au fost. Astăzi, Ion Iliescu împlinește 93 de ani. La mulți ani, Domnule Președinte!“, a scris Ionuț Vulpescu pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel