Data publicării:
Iohannis, numiri miniștri. Chirieac: Nu trebuie așteptat. Dragnea să intervină
Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat decizia liderilor coaliției care vor să aștepte până joi răspunsul președintelui Klaus Iohannis în ceea ce privește noile numiri la ministerele Dezvoltării și Transportului.
În caz contrar, informează România TV, Liviu Dragnea îl va contacta telefonic pe președintele Klaus Iohannis. Întrebat dacă va răspunde președintele la telefon, Bogdan Chirieac a precizat „Cu domnul Iohannis, nu poți să știi dacă va răspunde sau nu la telefon”.
„Dar eu nu cred că trebuie așteptat până joi. Cred că trebuia sunat deja de luni, de ieri, prima zi lucrătoare după vacanță. Domnul președinte Iohannis știe bine că nu se mai pune problema suspendării. Nici nu trebuia să aibă loc o suspendare a domniei sale în acest mandat, în ciuda faptului că este o mare dezamăgire.
Domnul Dragnea, ales de popor, trebuie să intervină să rezolve această problemă. Aceste orgolii nu își au locul. Dacă e vreo problemă trebuie sunat Iohannis, chiar dacă că nu le place, că a încercat să folosească poliția politică, dar când este în joc interesul țării niciun sacrificiu nu este prea mare”, a precizat Bogdan Chirieac la România TV.
Şeful statului trebuie să ia o decizie cu privire la propunerile pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul Transporturilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News