Data actualizării:
Data publicării:

Iohannis: Nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului român

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
Arhiva Foto
Arhiva Foto

Nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului român, a spus, miercuri, președintele Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a spus că singura cale în a rezolva problema aderării României la Spațiul Schengen este diplomaţia.

„Săptămâna trecută, miniştrii de Interne nu au reuşit să aprobe intrarea României şi Bulgariei în Schengen. Acum se pune problema cum continuăm. Noi românii dorim să fim în spaţiul Schengen. Rămâne un obiectiv naţional şi rămâne un obiectiv pentru mine în perioada următoare! Să vedem care sunt problemele şi piedicile care trebuie înlăturate”, a zis președintele României.

„Avem două probleme. Atitudinea Austriei, care este rezervată. Acum a votat nu, dar recent cancelarul austriac a spus că acest vot înseamnă de fapt o amânare, nu un nu definitiv. Este o nuanţare a poziţiei. Acest vot a fost valabil şi pentru România şi Bulgaria. Votul Olandei a fost mixt, pentru România a fost un da, pentru Bulgaria a fost un jumătate nu. Ştiu chiar de la premierul Olandei că nu a fost un nu definitiv pentru Bulgaria. E dorinţa unei amânări”, a explicat președintele Klaus Iohannis.

„Acest moment, după părerea mea, poate fi tratat într-o singură cheie: cu diplomaţie”, a subliniat președintele. „Orice altceva, după părerea mea, este exclus. Am auzit nenumărate opinii şi sfaturi. Nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului sau autorităţilor publice. Nu aşa se tratează astfel de probleme. Este evident că până aici s-au făcut paşi importanţi. De când avem un Guvern stabil, am reuşit să convingem Olanda că România merită să intre în Schengen. Am convins Suedia, care a fost foarte reticentă după schimbarea de Guvern. Am reuşit să o convingem că merităm să intrăm, repet pe merit, nu pe milă. A fost ridicat MCV şi astfel a fost eliminată probabil cea mai importantă piedică politică în calea integrării în Schengen”, a explicat președintele Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis: Voi ridica tema Schengen în Consiliul European

 

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, tot miercuri, că va ridica tema aderării României la spaţiul Schengen în Consiliul European. „Voi ridica tema Schengen. (...) Integrarea în Schengen rămâne obiectiv principal”, a subliniat Klaus Iohannis, înainte de a participa la Summitul Uniunea Europeană - Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).

Amintim că preşedintele Klaus Iohannis este prezent, miercuri, la Summitul Uniunea Europeană - Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est, iar joi va fi prezent la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles. Administraţia Prezidenţială a menționat într-un comunicat că reuniunea marchează 45 de ani de dialog între Uniunea Europeană şi ASEAN şi este primul Summit UE – ASEAN la care participă, alături de reprezentanţii instituţiilor europene, şi cei 27 de lideri ai Uniunii Europene, marcând astfel o premieră. De precizat că reuniunea va oferi liderilor UE şi ASEAN oportunitatea de a aborda problemele regionale şi globale de actualitate, inclusiv provocările legate de securitate, precum şi de a identifica, la nivel concret, proiecte de interes comun în domenii precum comerţ, schimbări climatice, biodiversitate, conectivitate, agendă digitală şi securitate alimentară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel