"Nu sunt îngrijorat pentru democraţia din România. Este o democraţie vie, cu dezbateri, certuri. La noi cultura dezbaterii nu a fost chiar pe primul loc, mai ales, în anii comunismului când ni s-a cerut să stăm liniştiţi şi să nu dezbatem nimic. Cumva această abordare a ajuns până în timpurile noastre, dar recuperăm şi aici, încet, dar sigur, de la certuri ajungem la dezbateri, de la dezbateri la idei. Sunt convins că lucrurile vor merge înspre mai bine, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne facem că nu avem probleme. Avem probleme mari. Ceea ce nu pot face cetăţenii, trebuie să facă politicienii care trebuie să caute soluţii. Câteodată, înainte să fie mai bine trebuie să fie mai rău. Mă tem că aceasta este faza în care ne aflăm acum", a spus şeful statului, la întâlnirea cu angajaţi români care lucrează în structurile Consiliului Europei şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Alsacia, scrie Agerpres.
El a arătat că este foarte bucuros şi mulţumit că a ajuns la Strasbourg, la Consiliul Europei.
"Este o instituţie de renume care pentru România în cei 24 de ani de când suntem membri a fost un real câştig. Nu cred că cineva este străin de dezbaterile politice din România care se poartă în bună măsură declarat sau nedeclarat în jurul noţiunii de stat de drept", a afirmat şeful statului.
[citeste si]
Preşedintele Iohannis a menţionat că instituţiile de la Strasbourg au fost şi rămân partenerii şi ghizii României în domeniul statului de drept.
"Ceea ce noi trebuie să facem este să demonstrăm că democraţia românească nu doar că a împlinit un număr de ani, ci este pe cale de a deveni matură", a adăugat el.
Şeful statului le-a urat "La mulţi ani!" celor prezenţi cu ocazia Micii Uniri.
"Hai să dăm mână cu mână. Este 24 ianuarie. La mulţi ani de ziua Micii Uniri!", a spus el.
El a adăugat că în acea perioadă România avea "politicieni mari".
"Nu pot să nu remarc că România a avut gen de politicieni mari, făuritori de naţiune, de ţară, iar acum nu suntem în acea fază, acum suntem în faza în care făurim o democraţie matură. Am convingerea că vom reuşi", a conchis preşedintele Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis efectuează o vizită de două zile la Strasbourg.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump