Data actualizării:
Data publicării:

Iohannis, la ceremonia depunerii de coroane de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut - VIDEO

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi, la ceremonia depunerii de coroane de flori de la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I, cu prilejul Zilei Eroilor.

Au mai fost depuse coroane din partea Guvernului şi a Ministerului Apărării Naţionale. Executivul a fost reprezentat vicepremierul Raluca Turcan, iar MApN - de ministrul Nicolae Ciucă. În cinstea eroilor români s-a păstrat un moment de reculegere.

'Fiecare zi pe care o trăim în pace, în libertate, ca o naţiune stăpână pe propriul destin se datorează celor căzuţi în războaiele din trecut ori în misiunile îndeplinite, în prezent, în teatrele de operaţii ori pe teritoriul naţional. Avem o datorie de onoare să ne aducem aminte de toţi aceşti bravi români nu doar cu prilejul unor evenimente care marchează marile momente istorice ori la sărbătorile consacrate, ci permanent trebuie să le fim recunoscători pentru sacrificiul lor.

Datorăm respect şi recunoştinţă veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial şi veteranilor teatrelor de operaţii deopotrivă, celor răniţi, precum şi familiilor celor căzuţi eroic la datorie', se arată în mesajul ministrului Apărării, postat pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel