Data actualizării:
Data publicării:

Iohannis, întâlnire cu președintele Germaniei: Sunt necesare noi sancțiuni împotriva Rusiei

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursă foto: Presidency.ro
Sursă foto: Presidency.ro

Klaus Iohannis l-a primit la Palatul Cotroceni pe Frank-Walter Steinmeier, președintele Germaniei.

Klaus Iohannis l-a primit la Palatul Cotroceni pe Frank-Walter Steinmeier, președintele Germaniei. În discursul pe care l-a susținut, președintele României a vorbit despre relațiile bilaterele dintre cele două state și despre situația din Ucraina:

„Am deosebita plăcere de a-l avea ca oaspete în România pe Preşedintele Republicii Federale Germania, domnul Frank-Walter Steinmeier.

Consultările noastre de astăzi au confirmat încă o dată că relația bilaterală privilegiată, cu caracter strategic, dintre România și Germania este foarte puternică și are perspective foarte bune, în pofida perioadei actuale dificile, marcate de multiple provocări, mai ales pe plan securitar.

Legăturile noastre economice sunt foarte strânse, Germania fiind, de mulți ani, primul partener comercial al României și al treilea investitor în economia românească. 
Am evocat în cadrul întâlnirii noastre puntea solidă dintre cele două țări, care este reprezentată pe de o parte de comunitatea românească din Germania, pe de cealaltă parte de cea a etnicilor germani din România.

Desigur, discuțiile de astăzi s-au concentrat pe situația gravă de securitate generată de războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei, precum și pe combaterea efectelor sale multiple.

Astfel, am reconfirmat sprijinul deplin pe care România îl acordă tuturor refugiaților din Ucraina care vin în țara noastră, prin măsuri concrete, inclusiv prin operaționalizarea centrului logistic umanitar de la Suceava. Este crucial ca sprijinul Uniunii Europene și al statelor membre să continue, atât pentru Ucraina, cât și pentru refugiații ucraineni.

Am prezentat totodată măsurile luate de România pentru a sprijini economia Ucrainei, greu încercată de război, prin facilitarea tranzitului, prin țara noastră, al mărfurilor ucrainene, inclusiv al produselor alimentare, către piețe terțe“, a spus Klaus Iohannis.

Noi sancțiuni împotriva Rusiei

„Am abordat, de asemenea, necesitatea adoptării de noi sancțiuni pentru Rusia și a continuării demersurilor de izolare a acesteia pe plan internațional. Presiunea trebuie să se intensifice, pentru ca Rusia să înceteze invazia și să pună capăt agresiunii.

În egală măsură, toate crimele de război comise de trupele ruse trebuie anchetate minuțios și pedepsite de justiția internațională, iar România va sprijini acest proces.  

Am discutat astăzi și despre dificultățile majore cu care se confruntă Republica Moldova în contextul războiului din Ucraina.

Este necesară mobilizarea de sprijin consistent pentru Chișinău, iar România și Germania au aceeași abordare, suntem alături de Republica Moldova și România contează pe sprijinul Germaniei în demersul de organizare, aici, la București, a celei de-a doua Conferințe a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova.

Am reiterat, și cu prilejul întâlnirii de astăzi, faptul că România sprijină pe deplin integrarea Republicii Moldova, a Ucrainei și a Georgiei în Uniunea Europeană.

Ca aliați NATO, România și Germania împărtășesc obiectivul esențial de asigurare a păcii și securității la Marea Neagră. În acest context, dorim aprofundarea cooperării cu Germania, inclusiv în pregătirea Summitului NATO de la Madrid, unde urmează să luăm decizii importante pentru consolidarea posturii de descurajare și apărare, mai ales pe Flancul Estic“, a punctat președintele României.

Situația economică la nivel european

„Am mulțumit, totodată, Președintelui Steinmeier pentru participarea Germaniei la asigurarea poliției aeriene întărite pentru România.

În egală măsură, am reiterat aşteptările legitime ale ţării noastre privind aderarea la spațiul Schengen, exprimând încrederea că vom putea conta pe sprijinul Germaniei pentru identificarea, în cel mai scurt timp, a unei soluţii.

Am discutat cu Președintele Steinmeier și situația economică la nivel european, în special din perspectiva impactului conflictului din Ucraina.

Uniunea va trebui să valorifice toate mecanismele de care dispune pentru a reduce acest impact și a-și consolida reziliența economică.

În acest context, am abordat și tema securității energetice, cu accent pe implementarea deciziilor Uniunii de eliminare a dependențelor energetice de Federația Rusă.

Am evidențiat faptul că România dorește să își asume un rol activ în atingerea obiectivelor strategice ale Uniunii Europene privind diversificarea aprovizionării cu gaze naturale.

Așa cum am mai spus, este necesară optimizarea infrastructurii și creșterea capacităților europene de producție energetică, precum și asigurarea rezilienței energetice pe termen lung, inclusiv printr-o tranziție verde sustenabilă din punct de vedere socio-economic.

În încheiere, doresc să-i mulțumesc domnului Președinte pentru vizită și pentru deschiderea manifestată cu privire la toate aspectele abordate în discuțiile de astăzi.“, a conchis Klaus Iohannis, președintele României.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel