Data publicării:
Iohannis, întâlnire cu președintele Curții Europene de Conturi
Preşedintele Klaus Iohannis îl primeşte, marţi, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Curţii Europene de Conturi, Klaus-Heiner Lehne.
Tot marţi, Klaus Iohannis îi va primi pe vicepreşedintele Consiliului Federal al Confederaţiei Elveţiene, şef al Departamentului Federal de Finanţe, Ueli Maurer, dar şi pe comisarul european pentru justiţie, protecţia consumatorului şi egalitate de gen, Vera Jourova, şi va participa la o masă rotundă dedicată situaţiei copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinatate.
Preşedintele Curţii Europene de Conturi efectuează luni şi marţi o vizită oficială în România, la invitaţia preşedintelui Curţii de Conturi a României, Mihai Busuioc.
Ce vor discuta
Potrivit unui comunicat al Curţii de Conturi, invitaţia adresată preşedintelui Curţii Europene de Conturi are loc în contextul preluării de către România a preşedinţiei rotative a Consiliului UE în prima jumătate a anului 2019, prilej cu care cei doi preşedinţi vor discuta despre importanţa dezvoltării şi consolidării relaţiilor de cooperare dintre cele două instituţii de audit, despre activitatea specifică a acestora, precum şi despre alte teme de interes comun.
Pe agenda oficialului european sunt prevăzute întrevederi şi cu premierul Viorica Dăncilă, cu preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, cu ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, şi cu ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba.
De asemenea, preşedintele Curţii Europene de Conturi va susţine un discurs în faţa studenţilor Academiei de Studii Economice din Bucureşti, urmat de o sesiune de întrebări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News