Urmărește emisiunea live
Data actualizării:
Data publicării:

Iohannis, Dragnea, Tăriceanu, Dăncilă, notați! Borza: Dezaprob gestul!

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Administrația Prezidențială
Foto: Administrația Prezidențială

În cea mai nouă ediție a emisiunii „Borza Analytica" de la DCNews, deputatul independent Remus Borza a notat politicienii și personalitățile importante ale săptămânii care se încheie.

Alegeri prezidentiale 2024

Klaus Iohannis nota 8 – Îi dau 6 pentru discursul rostit miercuri, 28 noiembrie, în ședința solemnă comună ale celor două Camere ale Parlamentului, dedicată Centenarului Marii Uniri. Măcar de data aceasta, s-ar fi putut abține să atace adversarii politici, câtă vreme președintele trebuie să manifeste pe toate perioada exercitării mandatului neutralitate politică, să îndemne la reconciliere și dialog. Reiterarea solicitării adresată Parlamentului, ca for legislativ suprem al țării, să nu legifereze în materie penală sau să nu aplice niște legi votate de forul legislativ, validate de Curtea Constituțională și promulgate chiar și de președintele Iohannis (vezi Legile Justiției), reprezintă o îndepărtare nepermisă de la exigențele unui stat de drept guvernat de domnia legii și de separația puterilor. Pe 30 noiembrie, la Palatul Cotroceni, președintele Iohannis a organizat o recepție în onoarea Centenarului Unirii la care au participat personalități ale vieții publice și membri ai Corpului Diplomatic. Pentru acest discurs, îi dau 10. Un mesaj echilibrat, reconciliator, un discurs corect, în care a evocat eroismul înaintașilor noștri și datoria conducătorilor actuali de a sluji interesul național.

Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu nota 8 – Au avut discursuri bune în plenul reunit al Parlamentului. Dragnea a îndemnat la solidaritate, dialog și la încetarea războiului dintre români. Tăriceanu a afirmat că „ţine de membrii Parlamentului să le dea motive românilor să fie patrioţi". Îi depunctez pentru că nu l-au întâmpinat pe președintele Iohannis la ședința solemnă din Parlament, așa cum cerea protocolul. Însă și Iohannis le-a întors gestul. Dacă ați observat, a dat mâna cu foștii președinți ai României, Băsescu și Constantinescu, cu Patriarhul Daniel, președintele Curții de Conturi, președintele Academiei Române, chiar și cu Avocatul Poporului, cu care s-a contrat în urmă cu câteva săptămâni. Deși în spatele lui se aflau Dragnea și Tăriceanu, i-a ignorat. Apreciez că Tăriceanu și Dragnea, care afirmaseră că nu vor veni la parada de pe 1 Decembrie de la Arcul de Triumf din București, până la urmă, au renunțat la orgolii și au participat, chit că l-au ignorat total pe președintele republicii. Putea Iohannis să facă un gest de curtoazie la acest eveniment față de cei doi lideri politici, dar, din păcate, nici el nu s-a ridicat la înălțimea și semnificația momentului, într-o zi a unității și reconcilierii naționale.

Viorica Dăncilă nota 10 - Pentru poziția corectă exprimată de premierul României în ultima săptămână la toate evenimentele dedicate Centenarului Marii Uniri la care a participat sau pe care le-a organizat. Apreciez mobilitatea extraordinară de care a dat dovadă în aceste zile, participând la foarte multe acțiuni dedicate Centenarului, organizate în mai multe orașe din țară. Dezaprob gestul acelor români de la Focșani și Timișoara care au huiduit-o pe 1 Decembrie și au scandat lozinci împotriva Guvernului și a primului ministru. În astfel de momente unice în istoria noastră, nu doar politicienii trebuie să aibă o conduită decentă, ci și cetățenii. Reconcilierea, unitatea, solidaritatea și dragostea frățească trebuie cultivate deopotrivă de toți românii. Reforma clasei politice trebuie asumată în paralel cu reforma morală a însăși societății românești.

Natalia Intotero nota 10 – Pentru organizarea la Ateneul Român în 29 decembrie a unui spectacol de gală în onoarea diasporei românești. O sută de români care trăiesc și lucrează în afara țării au fost premiați de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni și de Guvernul României, pentru contribuțiile majore aduse cultivării românismului, a limbii și identității naționale, pentru realizări științifice remarcabile.

Emmanuel Macron nota 9 – Are o relație bună cu președintele Iohannis și, implicit, cu România. Franța a fost și sper să rămână în continuare un prieten de nădejde al României. Cei doi lideri, care s-au întâlnit marți la Paris, au semnat o declaraţie politică prin care Franța se angajează să sprijine România pentru aderarea la Schengen. Au dat startul mai multor evenimente culturale, care se vor întinde pe perioada în care România va asigura preşedinţia Consiliului UE.

Notele au fost date în cadrul emisiunii „Borza Analytica".

Video

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel