Data publicării:
Iohannis, decret Ciucă. Leș: Jenant pentru mine! Aici este scăparea mea. Regret asta
Judecătorii Curţii de Apel au dat o motivare prin care aceştia spun că preşedintele Klaus Iohannis a încălcat legea când a luat decizia de prelungire a mandatului în fruntea Armatei a generalului Ciuca, afectând funcţionarea instituţiei.
Preşedintele aşteaptă, acum, o decizie a Curţii. Rămâne de văzut ce se va întâmpla la prima şedinţă CSAT. Gabriel Leş a transmis preşedintelui solicitarea de înlocuire a generalului Ciucă. Deocamdată nu s-a luat nicio decizie.
"De la început am precizat că acest decret a fost emis ilegal. Acesta a fost motivul principal pentru care l-am atacat în instanţă. Prin suspendarea acestuia, avem parte de recunoaşterea faptului că ceea ce am spus noi este adevărat. S-a emis fără respectarea rigorilor legii. Propunerea pe care am trimis-o în urmă cu trei săptămâni, la Cotroceni, a fost cu domnul general Laurian Anastasof, ca propunere şi numire pentru postul de locţiitor. Între timp s-a eliberat şi acesta şi nu am trimis o propunere, având în vedere instanţa, nu putem face această propunere. Vom trimite, după ce instanţele se vor pronunţa şi vom avea o decizie finală pe acest decret", a declarat ministrul Apărării, Gabriel Leș, în emisiunea "100 de minute", de la Antena 3.
Vezi și: Bărbat, decapitat cu drujba. Răspunsul halucinant pe care l-a primit, după ce a sunat la 112
"Pentru mine este jenant"
"Din păcate, din 28 decembrie, nu am avut nicio întâlnire cu domnul preşedinte. Aş vrea să vă amintesc că, la una dintre sentinţe, când am cerut anularea decretului, judecătorul ne cerea, printre alte două solicitări, să ne înţelegem amiabil, să ne întâlnim. Pentru mine este jenant şi o spun de fiecare dată. Nu este logic ca un judecător să vină să spună unor instituţii de genul MApN şi instituţia Prezidenţială să se înţeleagă, să aibă un dialog. Atunci am adresat un dialog Administraţiei Prezidenţiale prin care am dorit să ajungem la o soluţie şi nu am primit niciun răspuns până la acest moment. Absolut nimic!", a mai spus Leș.
Vezi și: Dieta Atkins. Slăbești kilograme bune, rapid. Transformare incredibilă!
Se putea găsi o soluție, până acum?
"Categoric. Sunt un adept al dialogului şi am cerut asta din prima zi în care am trimis documentele la Cotroceni. Până în 28 decembrie, nu am crezut că se va putea întâmpla acest lucru. Aici este scăparea mea pe care mi-o asum. N-am crezut că vom aduce MApN - și aici este regretul meu - într-o luptă politică. Nu are nimeni de câștigat de aici. Am pus MApN într-o situaţie neplăcută şi incorectă", a adăugat ministrul Apărării.
Vezi și: Sarmale de post. Rețeta măicuțelor de la Mânăstirea Prislop
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News