Data actualizării:
Data publicării:

Iohannis-Consiliul European de la Bruxelles. Președintele României participă

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Politica
WhatsApp

Președintele Klaus Iohannis va participa joi la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Principalele teme de pe agendă vizează gestionarea migrației, securitatea internă și externă a UE, aspecte economice, precum și relațiile externe. 

În marja reuniunii Consiliului European va avea loc o întâlnire de lucru în format UE 27 dedicată pașilor de urmat în procesul privind ieșirea Marii Britanii din UE.

În ceea ce privește gestionarea migrației, potrivit comunicatului Administrației Prezidențiale, accentul va fi pus pe evaluarea stadiului implementării acordurilor în domeniu cu unele state din Africa, precum și a Declarației UE-Turcia. În acest context, se va aborda și tema reformei sistemului de azil, inclusiv principiile de responsabilitate și solidaritate.

"Președintele României va susține intensificarea dialogului și a cooperării cu statele de origine sau de tranzit ale migranților, în vederea dezvoltării lor economice, ceea ce va conduce, implicit, la diminuarea fluxurilor migratorii spre Uniunea Europeană", se precizează în comunicat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel