Potrivit actului normativ promulgat, Ministerul Educaţiei Naţionale, inspectoratele şcolare, instituţiile de învăţământ, precum şi Parlamentul, Preşedinţia, Guvernul, autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale organizează cu ocazia acestei zile evenimente educaţionale pentru promovarea învăţământului profesional şi tehnic, precum şi a meseriilor.
Fondurile necesare pentru organizarea manifestărilor prilejuite de celebrarea Zilei Naţionale a Meseriilor se asigură din bugetele instituţiilor de învăţământ, din bugetele autorităţilor publice centrale şi locale în limita alocaţiilor bugetare aprobate, se precizează în actul normativ promulgat.
Ce a mai semnat Iohannis
Preşedintele a semnat şi decretul privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 254/2017 privind externarea persoanelor decedate de religie mozaică din unităţile sanitare. Legea are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri pentru manipularea cadavrelor persoanelor decedate de religie mozaică, în scopul asigurării respectării tradiţiilor Cultului Mozaic şi a drepturilor credincioşilor evrei. 'Prin derogare de la prevederile (2) al art. 8 şi (1) al art. 10 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, republicată, persoanele decedate de religie mozaică sunt scutite de autopsie şi activitatea de prosectură, la cererea familiei sau, în cazul persoanelor singure, a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic, în condiţiile în care nu există suspiciunea unor implicaţii medico-legale prevăzute de lege', prevede legea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Încă un accident grav în Vinerea Mare. A intervenit elicopterul SMURD