Data publicării:
Ioana Mihăilă: Spitalul Universitar a intrat în valul 4 cu 28 de paturi de ATI
Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, trage un semnal de alarmă în valul patru al pandemiei.
„Suntem în valul 4 al pandemiei, iar în spitale vin tot mai mulți pacienți infectați cu SARS-CoV-2. Am fost astăzi la Spitalul Universitar de Urgență București pentru a discuta cu managementul și cu personalul medical despre capacitatea spitalului pentru tratarea pacienților COVID-19 și despre pregătirea secțiilor. Spitalul Universitar a intrat zilele astea în valul 4 cu 28 de paturi de ATI, 20 de paturi de terapia intermediară și 250 de paturi pe secții”, a precizat, joi seară, Ioana Mihăilă.
„Vaccinați-vă! Sistemul sanitar se pregătește pentru a patra oară, dar arma cea mai sigură împotriva COVID-19 este vaccinul”, a conchis ministrul Sănătății.
Amintim că aproape 11.000 de români au fost vaccinați în ultimele 24 de ore, iar aproape 8.000 dintre ei au primit prima doză de vaccin, a anunțat joi CNCAV.
Astfel, din cele 10.849 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, 7.793 au primit prima doză, iar 3.056 pe cea de-a doua.
De la începutul campaniei, în România au fost vaccinate 5.266.586 persoane, din care 5.150.457 cu schema completă.
În ultimele 24 de ore, au fost raportate 7 reacții adverse, iar de la debutul campaniei numărul reacțiilor adverse înregistrate a ajuns la 17.019. CNCAV precizează că 59 reacții adverse sunt în curs de investigare.
Coronavirus. 1.470 de cazuri noi și 26 de decese în ultimele 24 de ore
Până joi, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.101.678 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.056.922 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.470 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 173 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 34.617 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 01.09.2021 (10:00) – 02.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 26 de decese (9 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Neamț, Prahova, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 26 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 de ani, 1 la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 la categoria de vârstă 70-79 ani și 8 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.642. Dintre acestea, 322 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 101 sunt minori, 98 fiind internați în secții și 3 la ATI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News