Ioana Dichiseanu, detalii din culisele festivalului „Ion Dichiseanu". Surpriza din ultima zi
Ioana Dichiseanu se pregătește intens pentru festivalul ce va avea loc în memoria tatălui ei.
În exclusivitate pentru Spectacola, aceasta a dezvăluit care sunt cele mai mari nume ce vor urca pe scenă, dar a spus și cum se simte, la un an de la moartea tatălui ei.
Ioana Dichiseanu, împreună cu mama ei, sunt în pline pregătiri pentru festivalul organizat în memoria regretatului artist Ion Dichiseanu. Acesta va avea loc în perioada 20-22 mai, la Adjud, locul natal al acestuia, la Casa de Cultură „Tudor Vornicu”. Atât Ioana, cât și Simona Florescu vor urca pe scena festivalului, iar despre alte nume mari ce pot fi văzute atunci, dar și despre cum se simte la un an de la moartea tatălui ei, ne-a vorbit chiar Ioana Dichiseanu, în exclusivitate pentru Spectacola.
„În fiecare zi vor fi și piese de teatru, iar în ultima zi va fi evenimentul muzical. Eu, în cadrul spectacolului pregătesc o surpriză, un duet cu tata, va cânta și mama mea, Fuego, Gabi Dorobanțu, în cadrul festivalului va fi lansat și CD-ul cu o parte dintre melodiile interpretate de tata, vor fi și discuții legate de activitatea lui, de cum era el ca om, un fel de întâlniri, discuții de suflet, dar oricum vor fi nume mari. Va si și o expoziție mică cu câteva obiecte ce-i aparțin tatei, printre care și niște scenarii originale de la anumite filme, câteva roluri principale dintre multele roluri pe care el le-a interpretat. Va mai fi Claudiu Bleonț, spectacolul Amadeus, cu care s-a inaugurat sala de spectacole de la casa Tudor Vornicu, iar sala de spectacole poartă, din 2015, numele de Ion Dichiseanu. Se leagă frumos lucrurile", a declarat Ioana Dichiseanu pentru Spectacola.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News