Membrii Filialei Județene Suceava a Partidului Mișcarea Populară și-au ales noua conducere, în prezența președintelui formațiunii de la nivel național, Cristian Diaconescu, dar și a altor lideri PMP din țară, precum Ioana Constantin (fost secretar de stat în Ministerul Muncii), Petru Movilă (vicepreședinte PMP, coordonatorul regiunii N-E, liderul Filialei Iași), Bogdan Gavrilescu (vicepreședinte PMP, liderul Filialei Neamț) și Maricel Gangu (președinte PMP Vaslui).
Președintele reales al PMP Suceava este Marian Andronache, care ocupă și funcția de vicepreședinte în Consiliul Executiv Național al partidului.
În cadrul ședinței, președintele PMP, Cristian Diaconescu, și-a exprimat susținerea totală pentru actuala conducere a PMP Suceava, filiala Suceava fiind una dintre cele mai puternice filiale ale PMP, având 127 de consilieri locali, 5 consilieri județeni, 7 viceprimari și 2 primari. Președintele PMP, Cristian Diaconescu a făcut un apel la solidaritate și unitate în interiorul partidului, spunându-le colegilor să aibă încredere în forțele proprii, să muncească cu aceeași determinare și seriozitate: „PMP este un partid independent, pe propriile picioare, cu un proiect politic propriu care să răspundă la problemele sociale, economice din societate. Ne diferențiază de cei care azi au puterea profesionalismul, buna credință și respectul față de cetățeni”.
Ioana Constantin: Sunteți povestea de succes a PMP. Ați reușit să vă triplați scorul față de 2016!
Ioana Constantin, fost secretar de stat în Ministerul Muncii, a apreciat în discursul său că PMP Suceava este una dintre poveștile de succes ale PMP, o filială care, sub coordonarea echipei Andronache, și-a triplat scorul: „Sunteți povestea de succes a PMP. Ați reușit să vă triplați scorul față de 2016”.
De precizat că Ioana Constantin a mai vorbit, în discursul său, și despre faptul că azi România nu mai are oameni de stat capabili si curajoși, dar și că PMP va rămâne pe picioarele sale, un partid de dreapta care respectă valorile creștin democrației.
„Am spus azi la Suceava, în conferința de presă, că obiectivul PMP Suceava este ca în 2024 să câștigăm primăria municipiului, după ce anul trecut colegul nostru Marian Andronache a obținut 20%, fiind pe locul 2. Dacă aveam alegeri locale în 2 tururi, Marian era azi primar. M-am bucurat azi să-i revăd pe colegii din Suceava, mă bucur că va exista continuitate. PMP Suceava e povestea de succes a PMP, o filială care și-a triplat numărul de voturi față 2016. Avem aici 127 de consilieri locali, 5 consilieri județeni, 2 primari și 7 viceprimari. Felicitări, Marian Andronache și întregii echipe PMP Suceava!”, a scris, ulterior, Ioana Constantin pe contul de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- "Make Europe Great Again (MEGA)", prima zi. Declaraţii împotriva Ursulei von der Leyen şi un avertisment. "Anul răspântiilor"
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic