Ioan Rus, despre Adrian Năstase și Victor Ponta
Fostul ministru de Interne, Ioan Rus, a făcut o comparaţie între Adrian Năstase şi Victor Ponta, duminică seara la Realitatea TV. Rus a declarat că actualul premier, Victor Ponta are 90% capacitatea de analiză pe care o avea Adrian Năstase.
"Eu am stat patru ani în guvernul Adrian Năstase. Dacă Adrian Năstase ar fi rămas în politica românească mare, nu ar fi făcut şi el greşeli, eram în altă parte acum. În acest moment, cred că Victor Ponta are 90% din capacitatea de analiză a lui Năstase şi cred că are capacitate decizională, după câteva luni de premier, mai mare decât Adrian Năstase. Dar a fost o perioadă extrem de încâlcită, cu multe atacuri şi la experienţa şi la vârsta pe care o are a făcut şi câteva erori", a spus Rus, în cadrul emisiunii "România politică" de la Realitatea TV.
Ioan Rus a anunţat, la începutul lunii august, că şi-a înaintat demisia de onoare din funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor, în timpul scandalului referitor la listele pentru referendum.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News