Ioan Rus, despre podul peste Dunăre din zona Brăila-Galați: Lucrările vor începe în 2016
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a declarat, vineri, că în primăvara anului viitor se demarează construcția podului peste Dunăre din zona Brăila-Galați, "lucrare care tot începe de vreo 20 de ani".
„Am avut săptămâna trecută discuții cu autoritățile locale din Galați și Brăila. Începem podul peste Dunăre - probabil testăm și varianta în care se face și trecere pe sub Dunăre în Galați. Probabil că se canibalizează, iar un punct de vedere economic va fi complicat de susținut, dar noi nu respingem ideea. Podul este licitat, câștigat și, în acest an, să zicem iarna viitoare, va fi dedicată studiilor de fezabilitate, proiect tehnic etc, astfel încât în primăvara viitoare va începe și această lucrare care tot începe de vreo 20 de ani", a explicat Ioan Rus la lucrările pe ateliere prilejuite de Consiliul Național al Partidului Social Democrat, citează Agerpres.
PODURI PESTE DUNĂRE. Guvernul a aprobat un memorandum pentru construcția a două poduri peste Dunăre între România și Bulgaria
Șeful de la Transporturi a precizat că a cerut Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România ca, împreună cu autoritățile locale, să identifice soluțiile optime de conectare la pod a tuturor localităților din jur, inclusiv orașul Tulcea, astfel încât să nu fie defavorizată una sau alta dintre localitățile deservite de acest pod.
Radu Mazăre, urmărit penal într-un nou dosar, de DNA Constanța
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News