Data publicării:

Investitorii maghiari, interesaţi de piaţa românească. Află care sunt domeniile de interes

Autor: Mariana Baciu | Categorie: Economie
WhatsApp
locuinte noi
locuinte noi

Şeful OTP îi îndeamnă pe oamenii de afaceri maghiari să investească în România. Acesta vede potenţial în sectorul imobiliar.

Starea bună a economiei româneşti nu este cunoscută în rândul investitorilor maghiari, motiv pentru care sunt doar 12.000 de firme cu capital ungar care au investit în România, a afirmat şeful OTP Bank România, Diosi Laszlo.

Acesta susţine că un domeniu cu potenţial pentru investitori este în special, cel imobiliar.

„Piaţa imobiliară din România a început să crească şi se stabilizează. Dacă ar fi să decid unde să investesc în piaţa imobiliară, nu aş investi în Ungaria, ci în România, fiindcă aici văd un potenţial pentru orice investitor. În România în jur de 50% din oameni stau în case şi 50%  în blocuri.Cât priveşte relaţiile de propritate, situaţia este asemănătoare Ungariei, cât despre piaţa chiriilor – aceasta este îngustă, întrucât zonele cu multe chirii sunt cele cu centre universitare”, a mai spus Diosi Laszlo, citat de Capital.

În opinia sa, în România nu există supra-ofertă în piaţa imobiliară.

„Cât priveşte zonele care prezintă potenţial de dezvolate, amintim Cluj, Braşov, Timişoara şi Constanţa. Niciunul dintre aceste judeţe nu a ajuns la preţul de dinainte de criză, dar piaţa e încă una abordabilă”, a explicat el.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel