Data publicării:

Inundaţii în Maroc. Cel puţin 17 morţi într-un accident de autobuz provocat de revărsarea unui râu

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Accidentul de autobuz, provocat duminică de revărsarea unui râu în urma inundaţiilor care au afectat provincia Errachidia din sud-estul Marocului, s-a soldat cu cel puţin 17 morţi şi 29 de răniţi, potrivit ultimului bilanţ publicat luni de autorităţile locale, relatează AFP. 

Corpurile a şase pasageri au fost găsite în momentul producerii accidentului şi, în urma cercetărilor, au fost descoperite alte 11 cadavre, după tragedia survenită în apropierea unui sat din provincia Errachidia, potrivit aceleiaşi surse. Căutările continuă pentru găsirea altor posibile victime, a precizat sursa citată. Duminică, 29 de pasageri răniţi au fost transferaţi la un spital regional, iar starea lor de sănătate este 'stabilă şi nu provoacă îngrijorări', a afirmat un oficial din Ministerul Sănătăţii, citat de agenţia de presă marocană (MAP).

Autobuzul s-a răsturnat pe un pod în apropierea satului El Khank în urma inundaţiilor care au provocat revărsarea unui râu, au anunţat autorităţile locale într-un comunicat. Marocul a fost afectat recent de o serie de furtuni violente, care au provocat o viitură de amploare pe un teren de fotbal din regiunea Taroudant (sudul ţării) şi de inundaţii urmate de importante pagube materiale în mai multe localităţi.

Situată la marginea deşertului, regiunea Drâa-Tafilalet, unde se află provincia Errachidia, este afectată de două fenomene climatice extreme - secetă şi viituri, şi are o topografie accidentată care accentuează amploarea inundaţiilor. Regiunile izolate din Maroc sunt frecvent lovite de inundaţii. În 2014, viituri violente, formate în urma unor ploi torenţiale, au provocat moartea a circa 50 de persoane, precum şi pagube materiale considerabile în sudul ţării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel