"Astăzi am deschis cea de-a treia ediţie naţională a Târgului de Artizanat şi Meşteşuguri. Programul pentru susţinerea artizanatului şi meşteşugarilor este unul dintre programele cele mai frumoase derulate de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat. Are cea mai mare încărcătură emoţională, pentru că are o misiune nobilă, aceea de a susţine cultura, arta, artizanatul, într-un cuvânt susţine tradiţiile româneşti, acele caracteristici care ne asigură identitatea ca popor. Avem ocazia unică să vedem aici, adunaţi într-un singur loc, meşteri populari, artizani şi artişti români, toţi uniţi sub această cupolă a identităţii naţionale pentru care Guvernul român nu prisoseşte niciun efort de a o promova", a declarat Ilan Laufer, ministrul de resort.
Conform ministerului, Târgul Naţional pentru Artizanat şi Meşteşuguri 2017 face parte din programul multianual de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, parte integrantă a Săptămânii Europene a IMM-urilor 2017, o campanie de promovare a antreprenoriatului în Europa şi de informare a antreprenorilor despre ajutorul de care pot beneficia la nivel european, naţional şi local.
În cadrul târgului, beneficiarii expun şi pot vinde produsele şi, totodată, au ocazia să organizeze, la standurile proprii, ateliere de lucru pentru vizitatorii interesaţi.
Intrarea vizitatorilor este liberă, târgul fiind deschis Pavilion B1:
- vineri, între 12:00-19:00,
- sâmbătă, 9 decembrie - orele 10:00-19:00
- duminică, 10 decembrie - orele 10:00 - 18:00.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme