Intervenţie chirurgicală încheiată cu succes în cazul tumorii de 90 de kilograme
O echipă de chirurgi din Franţa şi Vietnam, de la spitalul Ho Chi Minh a confirmat vineri succesul pe care l-a avut operaţia prin care s-a extirpat o tumoare de 90 de kilograme la piciorul drept al unui vietnamez în vârstă de 31 de ani. Intervenţia chirurgicală, catalogată drept foarte riscantă, a avut loc joi şi a durat zece ore.
Autor: Anca Murgoci
“Medicul i-a spus mamei mele că intervenţia chirurgicală s-a încheiat cu succes, iar fratele meu îşi va recăpăta conştiinţa vinerea aceasta”, a declarat fratele mai mic al pacientului pentru presa locală.
Bărbatul suferă de o boală rară, iar tumoarea o are de la vârsta de patru ani. La 17 ani piciorul drept i-a fost amputat, dar tumoarea nu a încetat să crească. Cu toate acestea, medicii au spus că nu este canceroasă, ci doar incomodă pentru pacient.
Medicul care a coordonat intervenţia chiurgicală a spus că îi dădea bărbatului de 28 de ani doar 50% şanse de supravieţuire. Cu toate acestea, operaţia s-a dovedit a fi un real succes, informează 20minutos.es.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News