Interpolul, desfășurare de forțe la Chișinău, în contextul fluxului de migranți și refugiați
La Chișinău a fost desfășurată o echipă de sprijin operațional a Interpolului.
Interpolul a anunţat vineri că a desfăşurat o echipă de sprijin operaţional în Republica Moldova, la cererea acestei ţări care se confruntă cu un aflux de refugiaţi de la ofensiva rusă în Ucraina, relatează AFP, citat de Agerpres.
Desfăşurată în capitala Chişinău şi în diverse tabere de refugiaţi, această misiune formată din experţi vizează să ofere un sprijin pe teren forţelor de ordine şi agenţiilor umanitare care gestionează afluxul mare de refugiaţi din Ucraina, precizează organizaţia internaţională de cooperare poliţienească într-un comunicat.
Traficanții de carne vie profită de criza din Ucraina
Echipa trimisă la solicitarea Biroului Central Naţional (BCN) al Moldovei trebuie în special să ajute la evaluarea situaţiei pe teren, identificând nevoile de a oferi instruire, analiză şi suport operaţional pertinente, potrivit aceleiaşi surse.
Interpolul indică faptul că a primit deja informaţii despre traficanţii de fiinţe umane şi cei care aşteaptă la diferite puncte de trecere a frontierei pentru a exploata persoane vulnerabile care sosesc din Ucraina.
Copiii şi minorii neînsoţiţi sunt deosebit de vulnerabili la acest trafic, avertizează organizaţia.
Infractorii profită de orice ocazie pentru a-şi creşte profiturile ilicite şi nu toţi cei care au ajuns la graniţa cu Ucraina în această lună au intenţii bune, avertizează secretarul general al Interpol, Jürgen Stock, potrivit comunicatului care nu a furnizat detalii cu privire la dimensiunea şi componenţa misiunii desfăşurate de Interpol în Republica Moldova.
Au lăsat o familie din Ucraina fără 60.000 de lei
O familie din Ucraina, care a fugit de frica războiului, a dat de hoții din România. Reputați în toată Europa pentru mâna fină, hoții din România au lovit și o familie de ucraineni. S-a întâmplat la Timișoara, unde refugiații au rămas fără 60.000 de euro. Aceștia au depus o plângere la poliție.
„La data de 21 martie a.c., la nivelul Secției 1 Urbană Timișoara a fost depusă o sesizare, cu privire la faptul că unei familii de ucraineni i-ar fi fost sustrase o sumă de bani și mai multe bunuri, din autoturismul parcat pe strada Sfântul Ioan din municipiul Timișoara, de către persoane necunoscute...”, a anunțat IPJ Timiș. Citește mai multe AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News