Un comunicat al Administrației Prezidențială precizează: "comunitățile de români din afara granițelor țării se află permanent în atenția Președintelui României, domnul Klaus Iohannis".
Reuniunea de joi de la Palatul Cotroceni a avut ca obiectiv principal identificarea problemelor legate de garantarea și respectarea drepturilor românilor din diaspora. Șeful Cancelariei Președintelui, consilierul prezidențial Dan Mihalache, a subliniat necesitatea "unor politici integrate și nevoia unui efort conjugat din partea instituțiilor statului în ceea ce privește comunitățile de români din afara țării".
Ce s-a discutat
Discuțiile au vizat: "afirmarea identității naționale, prin asigurarea accesului la cultură, educație și religie în limba română; simplificarea procesului de acordare de vize pentru cetățenii români, dar și îmbunătățirea serviciilor consulare, consolidarea relațiilor bilaterale pentru ca drepturile comunităților românești să fie respectate, iar acestea să își poată păstra tradițiile, limba și bogăția spirituală". Administrația Prezidențială mai anunță că "o temă distinctă a constituit-o asigurarea dreptului la vot și reprezentarea românilor din străinătate, adoptarea legii votului prin corespondență fiind un obiectiv important pentru Administrația Prezidențială".
Cine a participat
Printre participanții la întâlnire s-au aflat ministrul Afacerilor Externe, domnul Bogdan Aurescu, ministrul delegat pentru Relațiile cu Românii de peste Hotare, domnul Angel Tîlvăr, ministrul Fondurilor Europene, domnul Marius Nica, precum și reprezentanți ai altor instituții și autorități ale statului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă