Data publicării:

Intact Media Group, creșteri în Prime-Time pe zona de divertisment

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Primul trimestru al lui 2016 a însemnat investiții importante pentru divizia TV Intact, pe lângă audiențe în creștere: lansarea noului post Happy Channel, relocarea operațiunilor într-un timp record, dar și creșteri de audiență în Prime-Time precum și pe alte intervale orare.

în primul trimestru al lui 2016: lansare Happy Channel și creșteri în Prime-Time pe zona de divertisment Grilele de primavară au adus poziții de top posturilor pe cele trei target-uri importante: comercial, All Urban și Național. Ca urmare, în primele trei luni ale anului, emisiunile "Antenelor" au fost urmărite timp de cel puțin un minut de 10.343.000 de telespectatori în decursul a 24 de ore (Whole Day) și de 7.716.000 în intervalul orar 19 – 23, pe targetul National.

La nivel de trust

În ceea ce privește targetul All Urban, "Antenele" conduc pe cinci intervale orare și, la nivel Național, pe patru intervale, comparativ cu trustul concurent, CME, cel care include si Pro TV. Același lidership se regăsește și la nivel trimestrial, televiziunile Intact fiind lider pe majoritatea intervalelor orare pe All Urban și Național.

Antena 1

În martie, Antena 1 înregistrează creșteri ale cotei de piață, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, pe majoritatea intervalelor orare. Astfel, postul generalist al Intact are aprecieri de 17% în Prime-Time și de 3% în Whole Day, pe targetul comercial, în condițiile în care principalul post concurent, Pro TV, înregistrează scăderi ale cotei de piață.

Emisiunea Neatza cu Răzvan și Dani are o creștere de 10% a cotei de piață comparativ cu martie 2015. Acces direct este leader absolut si constant de audienta. Antena 1 înregistrează creșteri importante și în Day Time, când sunt difuzate emisiuni marca Observator și Mireasă pentru fiul meu, ambele lider de audiență, și Access.

În cadrul grilei de primavară, Antena 1 a lansat șapte producții, fiecare dintre ele cu rezultate excelente de audiență.

Printre cele mai urmărite emisiuni ale lunii martie au fost Chefi la cuțite, Te cunosc de undeva și În puii mei.

În primul trimestru al lui 2016, Antena 1 are o creștere de 3% în Prime-Time pe targetul 18 – 49 și este lider în Day Time și Access pe target-urile All Urban și Național.

Antena 3

Postul de știri al diviziei TV Intact este lider de audiență pe toate intervalele orare, pe targetul 18+, atât în luna martie, cât și în primul trimestru al anului 2016.

Cele mai urmărite emisiuni ale postului sunt Sinteza Zilei, În premieră cu Carmen Avram și Punctul de întâlnire.

 

Antena Stars

Televiziunea cu profil monden a trustului Intact are o apreciere de 6% în Prime-Time

Cele mai vizionate producții difuzate de Antena Stars au fost, în luna martie, Alege dragostea, Star Chef și Dosarele VIP.

Happy Channel – crestere 100% in Prime-Time

În luna în care a avut loc lansarea postul dedicat publicului femin cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani a avut importante aprecieri ale audienței. Postul a crescut cu un procent de 100% în Prime-Time – interval orar în care este difuzată și cea mai nouă producție a postului, Dreptul la fericire - comparativ cu aceeași lună a anului trecut, cu un punct de market share în intervalul Morning sau cu 50% în Whole Day.

Cele mai urmărite show-uri au fost, în luna martie, Prizoniera Dragostei, Hoțul fermecator și Iubirile croitoresei.

Intact Media Group mulțumeste publicului și partenerilor de business pentru încredere și susținere. IMG oferă un mix complet de conținut, prin platforma sa multi-channel, pentru toate segmentele de vârstă și preferințele de consum.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel