Data publicării:
Instagram, reguli noi pentru utilizatori
Instagram implementează reguli noi pentru utilizatori. Iată ce vor face reprezentanții platformei.
Instagram va solicita de acum înainte utilizatorilor să-şi precizeze vârsta la crearea unui cont pentru a împiedica astfel accesul persoanelor sub 13 ani pe platforma de partajare a fotografiilor şi înregistrărilor video deţinută de Facebook, potrivit unui comunicat al companiei publicat miercuri, informează AFP.
Această informaţie ne va ajuta să asigurăm securitatea tinerilor utilizatori şi să oferim o experienţă mai adecvată din punctul de vedere al vârstei, au precizat reprezentanţii companiei cu sediul în California.
Urmează exemplul altor aplicații în vogă
Aplicaţia urmează astfel modelul Facebook, Snapchat şi TikTok, care solicită data de naştere în momentul creării unui nou cont.
Instagram nu menţionează însă copiii care se află deja printre milioanele de membri ai acestei reţele de socializare.
Platforma nu precizează nici care este modalitatea de verificare a vârstei sau a identităţii, prezentă pe alte aplicaţii similare, iar ca atare, introducerea unei date de naştere false rămâne posibilă în continuare, notează AFP, citează Agerpres.
Va apărea data nașterii în profil?
Data de naştere nu va apărea în informaţiile de profil ale contului. Dacă un utilizator şi-a sincronizat conturile de Facebook şi Instagram, data de naştere comunicată pentru crearea contului de Facebook va fi comunicată automat şi platformei Instagram.
Instagram intenţionează să se folosească de aceste informaţii suplimentare pentru o experienţă personalizată, care să includă programe educative destinate tinerilor respectând parametrii de protejare a datelor private.
Aplicaţia sporeşte totodată confidenţialitatea mesajelor, permiţând utilizatorilor să aleagă cine îi poate adăuga în grupuri de discuţie (oricare dintre utilizatori sau doar contactele din lista de conturi urmărite).
A înăsprit recent regulile
Reţelele dedicate tinerilor precum Snapchat, TikTok, YouTube sau Instagram sunt deseori criticate că nu reuşesc să-i protejeze suficient pe copii de hărţuitorii din mediul online sau, în general, de riscurile psihologice asociate cu utilizarea acestor platforme (a-şi compara propria viaţă cu cea a celorlalţi utilizatori, hărţuire etc).
Instagram a înăsprit recent regulile referitoare la lupta împotriva distribuirii de conţinut susceptibil de a încuraja suicidul sau automutilarea.
Aplicaţia a interzis imaginile, apoi desenele şi ilustraţiile cu astfel de teme după ce un tată a acuzat platforma că poartă o parte din vină pentru sinuciderea fiicei sale în vârstă de 14 ani. Adolescenta citise multe mesaje pe această temă, susţine părintele.
De mai multe luni, Instagram testează de asemenea în mai multe ţări like-urile private: platforma ascunde numărul de like-uri obţinute de un anumit mesaj în încercarea de a diminua astfel presiunea socială.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News