„Cei care acceptă să lucreze fără forme legale trebuie să înțeleagă riscurile la care se expun, neavând acces la protecția socială, pensie sau asigurări de sănătate. Vom intensifica verificările și controalele pentru a proteja drepturile lucrătorilor și a asigura respectarea legislației în domeniul muncii”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.
„În momentul verificărilor, lucrătorii care desfășurau activități fără forme legale au încercat să fugă pe camp, fiind identificați ulterior de echipajele de jandarmi venite în sprijinul nostru. Aceste încălcări constituie o încălcare a prevederilor Codului Muncii, conform art. 15^1 privind munca nedeclarată. Pentru aceste nereguli, angajatorul a fost sancționat cu o amendă în valoare de 200.000 de lei, maximumul prevăzut de lege”, a declarat Mihai Nicolae Ucă, inspector de stat general al Inspecției Muncii.
Pe lângă sancțiunea contravențională s-au dispus măsuri obligatorii, printre care încheierea contractelor individuale de muncă și înregistrarea acestora conform legii, precum și plata contribuțiilor sociale și a salariilor pentru perioada lucrată de angajați.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Propunerea trimisă de sindicate la partide pentru modificarea Legii pensiilor. Lista principalelor schimbări solicitate
- Adrian Negrescu, previziuni sumbre pentru 2025: Vom pierde câteva sute de mii de locuri de muncă
- Român stabilit în Anglia: "În Marea Britanie, copiii plătesc părinților chirie. Noi, românii, avem simțul familiei" - VIDEO
- BANCUL ZILEI: Naufragiatul...
- Gem de struguri. Cea mai bună rețetă de sezon
- PSD spune că a găsit originalul cărții lui Ciucă - „În slujba țării”. E scrisă de doi generali / foto
- Venus în Scorpion până pe 17 octombrie. Iată beneficiile pentru fiecare zodie!
- Secretara-şefă a UMF "Carol Davila", găsită moartă de polițiști
- Primarii și prefecții, complici în încălcarea legii în cazul inundațiilor din Galați și Vaslui
- Vrei copii după 35 - 40 de ani? Dr. Alice Barbu (SANADOR), recomandare pentru toate femeile care cred ca mai e timp / video