Mai multe percheziţii sunt în desfășurare, marţi, în Marea Britanie şi România, la o grupare acuzată de înșelăciune cu medicamente. Membrii grupării au creat site-uri unde vindeau medicamente pentru tratarea unor boli grave, precum cancerul, dar după primirea banilor nu mai onorau comenzile. Prejudiciul în acest caz este estimat la 100.000 de euro.
Mai multe percheziții au fost făcute marți, de către polițiști și procurori în Marea Britanie şi România. Este vorba de un dosar în care mai multe persoane sunt bănuite că ar fi creat site-uri prin care ofereau spre vânzare medicamente, exclusiv către piaţa din România, în special dintre cele dedicate tratării de boli foarte grave.
Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Poliţia Română, două dintre percheziţii au loc în Marea Britanie, cu sprijinul poliţiei din Northampton, şi una în România, într-un dosar penal, instrumentat de Parchetul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, în care se fac cercetări pentru înşelăciune şi fals informatic.
Medicamentele se vindeau exclusiv in România
"La această oră, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice – I.G.P.R. efectuează 3 percheziții domiciliare, dintre care 2 pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii, cu sprijinul poliției din Northampton, și una pe teritoriul României, într-un dosar penal, aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, în care se efectuează cercetări, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals informatic", transmite Poliția Română.
Pentru vânzarea medicamentelor erau solicitate înscrisuri medicale
Din cercetări, a reieșit că persoanele bănuite ar fi creat 3 site-uri, promovate în mediul on-line, exclusiv către piața din România, prin care ar fi oferit spre vânzare medicamente, în special dintre cele dedicate tratării de boli extrem de grave, precum cancerul, în scopul obținerii de bani, în mod necuvenit, de la diferite persoane (pacienți și aparținători), fiind cauzate atât pagube materiale, cât și din punct de vedere al sănătății.
În unele cazuri, pentru a conferi un caracter de veridicitate acțiunilor companiei și a imita procedura utilizată la nivelul farmaciilor, ar fi fost solicitate înscrisuri din care să rezulte afecțiunile medicale ori tratamentele prescrise de medici sau, în momentul plasării comenzii, se solicita completarea și transmiterea de documente de tip „acord de livrare bunuri”, „împuternicire achiziționare medicamente” și „formular de achiziționare”.
Ulterior câștigării încrederii, s-ar fi menținut în eroare victimele, prin crearea unor pași ce simulau o relație comercială reală în mediul on-line, astfel că persoanele puteau vizualiza, în contul creat pe site, plata efectuată, după care era transmis un cod de urmărire comandă, aparent emis de firma de curierat și era emisă factura fiscală (invoice), toate aceste manevre având menirea de a induce clientului aparența unei tranzacții reușite.
După virarea banilor în contul bancar indicat, în majoritatea cazurilor, victimele i-ar fi contactat pe reprezentanții site-urilor în legătură cu depășirea termenului de livrare convenit, situație în care erau avansate scuze cu caracter general, precum ,,se vor restitui sumele achitate”, ,,medicamentele nu sunt disponibile în acest moment”, ,,nu a preluat curierul comanda”, ,,mai așteptați” ori se comunica un alt termen de livrare, care nu era respectat.
Ulterior, reprezentanții site-urilor nu ar mai fi răspuns la e-mail-uri ori la apelurile telefonice. Până la acest moment, prejudiciul cauzat este de aproximativ 100.000 de euro.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. La acțiune participă polițiști din cadrul Europol, activitățile fiind efectuate cu suportul Eurojust.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică
- Motivele care sabotează fericirea, tema zilei la Ultrapsihologie