INS: Sosirile în structurile de primire turistică, în creştere cu 4,9% în aprilie
Sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat o creştere cu 4,9% în luna aprilie a acestui an faţă de perioada similară a anului trecut, iar înnoptările au înregistrat un avans de 9,9%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate luni.
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 885.800, iar turiştii români au reprezentat 77%. În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (73,4% din total turişti străini), iar dintre aceştia 84,4% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna aprilie 2019 au însumat 1,764 milioane, în creştere cu 9,9% faţă de cele din luna aprilie 2018. Înnoptările turiştilor români au reprezentat 77,5%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 22,5%. Cea mai mare pondere a turiştilor străini au deţinut-o cei din Europa (71,2% din total turişti străini), iar dintre aceştia 84% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene. Durata medie a şederii a fost de două zile la turiştii români şi de 1,9 zile la turiştii străini.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 27,8% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 3 puncte procentuale faţă de luna aprilie 2018. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în luna aprilie 2019 s-au înregistrat la hoteluri (35,4%), hosteluri (22%), vile turistice (20,2%), pensiuni turistice (19,4%) şi pensiuni agroturistice (16,3%). Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 943.600, în creştere cu 9,3% faţă de luna aprilie 2018. Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna aprilie 2019 de 1,693 milioane, în scădere cu 1,3% comparativ cu luna aprilie 2018. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 68% din numărul total de plecări. În primele patru luni ale acestui an, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 3,203 milioane, în creştere cu 5,6% faţă de perioada similară a anului 2018. Sosirile turiştilor români au reprezentat 79,8%.
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în perioada ianuarie - aprilie 2019 au însumat 6,253 milioane, în creştere cu 9,1% faţă de cele din perioada corespunzătoare a anului trecut. Turiştii români au reprezentat 79,4%. Durata medie a şederii a fost de 1,9 zile la turiştii români şi de două zile la turiştii străini. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în primele patru luni ale anului a fost de 25,4% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 2,2 puncte procentuale faţă de perioada ianuarie - aprilie 2018. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la hoteluri (32,3%), hosteluri (19,1%), vile turistice (18,5%), pensiuni turistice (17,9%) şi bungalouri (16,5%).
Pe judeţe, în lunile ianuarie-aprilie, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare a înregistrat valori mai mari în Municipiul Bucureşti (588.000), Braşov (409.100), Cluj (173.500) şi Prahova (171.600) iar numărul de înnoptări ale turiştilor a înregistrat valori mai mari în Municipiul Bucureşti (1.026.000), Braşov (823.600), Prahova (373.500) şi Cluj (320.900). Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada de referinţă de 3,171 milioane, în creştere cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile vizitatorilor străini în România, reprezentând 72,9%, respectiv 24,9% din numărul total al sosirilor. Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 6,232 milioane, în creştere cu 3,5%. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 66,6%, respectiv 32,7% din numărul total de plecări, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News