Data actualizării:
Data publicării:

INML, primul institut de acest fel din lume. Prof. dr. George Cristian Curcă: Mina Minovici și-a dat seama, în anii 1890, care sunt nevoile oamenilor / video

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Sursă foto: DCNews
Sursă foto: DCNews

Prof. dr. George Cristian Curcă, directorul Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici", a spus de ce acest institut a apărut pentru prima dată în România și nu în alte țări.

Alegeri prezidentiale 2024

Prof. dr. George Cristian Curcă, directorul Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici", a fost invitat la DC News și DC Medical, la emisiunea „Dezbateri în sănătate“, unde a vorbit despre înființarea Institutului Național de Medicină Legală.

„Domnule profesor, institutul a împlinit 125 de ani. E primul din lume, prima instituție de profil la nivel mondial. De ce în România? De ce nu au avut premiera Franța sau Anglia, cum suntem obișnuiți?“, a întrebat Val Vâlcu.

„Institutul s-a înființat la 1 aprilie 1898, acum 125 de ani. Profesorul Mina Minovici, la vreme aceea doctorul Mina Minovici, în 1892, s-a întors din Franța, unde o parte din bursă a avut-o pe cheltuială proprie, iar alta pe cheltuiala statului român. S-a întors cu dorința pe care i-a exprimat-o celui care coordona la acea vreme activitatea de medicină, generalul Carol Davila, propunându-i acestuia înființarea morgii în București. Generalul Carola Davila a acceptat, i-a făcut scrisori de recomandare către primarul orașului, Pake Protopopescu și către ministrul de Justiție, ca să primească susținere și ajutor pentru construcția morgii orașului București. S-a construit în 1892.

În 1898, la 6 ani de la construcția morgii, Mina Minovici s-a gândit la nevoile medicinei legale în țara noastră, comparativ și cu alte țări, și a propus un sistem public de medicină legală, un sistem pe cheltuiala statului, astfel încât cetățenii să aibă o adresabilitate crescută și o șansă de acces la justiție, chiar dacă nu au mijloace financiare pentru a solicita probațiune medico-legală în scop juridic su judiciar.

În plus, erau foarte mulți oameni ai străzii care decedau fără familii și aceștia trebuiau îngropați creștinește și, desigur, pe cheltuiala publică. El și-a dat seama că doar un sistem public poate rezolva toate aceste probleme, separat de un sistem care să continue să funcționeze prin intermediul experților medico-legali, astfel încât cei cu posibilități să-și angajeze un expert medic legist, iar cei care nu au, să aibă totuși acces la justiție și la nevoile de probațiune medico-legală care apar în cazurile lor, fie că e vorba de testamente, de identificarea unor persoane sau de stabilirea cauzelor morții. În 1898, el propune ministrului de Justiție, iar la 1 aprilie se aprobă schimbarea titulaturii Morgii București în Institutul de Medicină Legală.

Acest Institutu de Medicină Legală va păstra acest nume până în 1930, când, printr-un decret de stat, Mina Minovici va fi numit director pe viață. El va mai trăi 3 ani, iar institutul își modifică din nou denumirea în Institutul Medico-Legal Profesor Doctor Mina Minovici. În anul 2000, cu ocazia construirii legislației specifice a medicinei legale, prin lege s-a redenumit Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici“, a spus, la „Dezbateri în sănătate“, profesor doctor George Cristian Curcă.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel