Un adolescent a fost înjunghiat la Năvodari. Făptașul a fost prins
Un adolescent de 17 ani a fost înjunghiat astăzi, 8 martie, în Năvodari, Constanța. Poliția face cercetări pentru a afla toate împrejurările faptei.
Un adolescent de 17 ani a fost înjunghiat în Năvodari de un tânăr de 20 de ani. Totul a avut loc astăzi într-un apartament din Năvodari.
„Pacientul prezintă plagă prin înjunghiere la nivelul abdomenului. Este stabil și a fost transportat la spital” a declarat dr. Claudia Tatarici, SAJ Constanța, pentru realitateadeconstanta.net.
Nu se știe încă motivul care stă în spatele gestului necugetat al tânărului de 20 de ani. Acesta a fost dus la sediul Poliției orașului Năvodari. Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News