Iniţiativa celor Trei Mări contribuie la întărirea legăturii transatlantice şi consolidarea întregului flanc estic, a declarat miercuri ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, într-o alocuţiune în cadrul unui eveniment organizat de Atlantic Council, pe tema Summitului Iniţiativei celor Trei Mări, care va fi organizat la Bucureşti în zilele de 17 şi 18 septembrie, informează Ambasada României în SUA într-un comunicat de presă.
În cadrul intervenţiei, Maior s-a referit pe larg la obiectivele României pentru Summitul Iniţiativei celor Trei Mări care vizează trecerea Iniţiativei într-o fază de dezvoltare superior calitativă, marcată de rezultate concrete, inclusiv printr-o listă de proiecte strategice în domeniile transport, energie şi digital.
Ambasadorul român a reiterat principiile de bază ale Iniţiativei celor Trei Mări - consolidarea dezvoltării economice durabile, întărirea UE şi a legăturii transatlantice - subliniind oportunitatea deosebită pe care o reprezintă Iniţiativa celor Trei Mări drept cadru pentru o cooperare constructivă între Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii.
De asemenea, Maior a punctat implicaţiile strategice ale Iniţiativei celor Trei Mări, precum facilitarea mobilităţii militare care contribuie la consolidarea întregului flanc estic al NATO în contextul complex de securitate din regiune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european