ING Bank: Orice decizie a CCR va avea efecte negative asupra pieței
Vlad Muscalu, senior economist la ING Bank, a apreciat, într-o scurtă analiză publicată luni de bancă, că decizia mult-așteptată marți de la Curtea Constituțională privind referendumul nu va avea efecte pozitive indiferent de rezultat, o eventuală invalidare a scrutinului urmând să intensifice tensiunile politice, validarea votului popular ar duce la alegeri prezidenţiale, însoţite de posibile derapaje fiscale, în timp ce o amânare a hotărârii CCR va prelungi starea de instabilitate.
Potrivit analistului ING Bank, "revenirea la putere a preşedintelui suspendat Băsescu ar intensifica probabil luptele politice. Validarea referendumului, care ar conduce la demiterea sa, ar declanşa alegeri prezidenţiale anticipate, ar creşte nivelul potenţialelor derapaje fiscale şi, mai mult, ar putea atrage noi critici din exterior", citează Mediafax.
ING Bank consideră că cea mai probabilă finalitate a ședinței CCR de mâine este amânarea deciziei, având în vedere faptul că judecătorii trebuie să decidă cu o majoritate de șase voturi, din totalul de nouă, însă, în această eventualitate, atmosfera de incertitudine se va prelungi, cu efecte negative asupra pieţei.
Analiştii ING consideră că aprecierea recentă a leului pare să-şi fi pierdut elanul, idee susţinută, potrivit lor, de mişcările "în lateral" remarcate în piaţă şi de absenţa unui sprijin clar din partea Băncii Naţionale.
"Leul s-ar putea deprecia din nou astăzi (luni - n.r.), dar episoadele recente de (presupusă) intervenţie pe piaţa valutară ar trebui să limiteze scăderea", anticipează Muscalu.
Potrivit analiștilor de la ING Bank, leul va încheia anul la 4,85 de unităţi pentru un euro, cu mult peste cursul actual, de aproximativ 4,5 lei/euro.
În urmă cu o săptămână, șeful misiunii FMI, Erik de Vrijer, a declarat că rata de schimb valutar este aproape de nivelul de echilibru, având în vedere fundamentele economice, iar leul are un mic spaţiu de apreciere după ce situaţia va reveni la normal.
La deschiderea ședinței interbancare de luni, cursul de schimb a scăzut la la 4,4800 lei/euro, însă în următoarele minute s-a întors aproape de 4,4900 lei/euro.
BNR a anunțat, vineri, un curs de referință de 4,4852 lei/euro, un nou nivel minim al ultimelor şase săptămâni, după ce, în urmă cu două săptămâni, pe fondul tensiunilor politice, a fost înregistrat un nivel maxim istoric de 4,6481 lei/euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News