Data publicării:

Infractorii români aflați în închisorile din UE vor fi repatriați

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Cei peste 11. 000 de infractori români încarceraţi în penitenciare din Europa vor fi repatriaţi, în 2012, pentru a-şi ispăşi pedepsele în România. Procesul de  repatriere urmează să se facă în etape, după echivalarea sentinţelor de condamnare de către instanţele române.

Chestorul Ioan Băla, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a declarat, miercuri, la Oradea, "este vorba de aproximativ 11.500 de cetăţeni condamnaţi, care sunt încarceraţi în penitenciare din spaţiul comunitar. Dosarele acestora vor fi transmise în România pe cale diplomatică şi vor fi reanalizate de instanţe româneşti pentru echivalarea sentinţelor, iar ulterior vor fi repatriate şi persoanele condamnate. Este o procedură care se va derula pe etape", a declarat directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Potrivit chestorului Băla, transferarea persoanelor este o formă de cooperare internaţională care are la bază, în principal, raţiuni umanitare şi ca obiectiv facilitarea reintegrării sociale a condamnaţilor.

"Reintegrarea socială a persoanelor condamnate este mult mai uşor de realizat în ţara de origine", a spus Ioan Băla.

Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a arătat că repatrierea deţinuţilor se va face în baza deciziei-cadru a Consiliului Europei privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală în Uniunea Europeană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel