Data publicării:

Infotrafic 10 septembrie. Şapte tronsoane de drumuri naţionale, închise

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Infotrafic
Infotrafic

Poliţia Rutieră informează că, în prezent, şapte tronsoane de drumuri naţionale sunt închise. 

La nivelul ţării, rămân închise 7 tronsoane de drumuri naţionale, astfel:

1. DN 2L, la kilometrul 59+900, în Soveja, judeţul Vrancea, ca urmare a precipitaţiilor abundente din cursul verii 2018, care au dus la prăbuşirea dalei de beton a podului, pe toată lăţimea căii de rulare;

2. DN 2N, la kilometrul 15+270 metri, în zona localităţii Căiata, judeţul Vrancea, din cauza nerespectării restricției de tonaj existente (8,5 tone), care a afectat pasajul superior la trecere peste calea ferată. Din acest motiv, circulația rutieră este dirijată pe ruta ocolitoare DN 2 (Dumbrăveni) - Obrejiţa - DJ 202E- Sihlea - DC 186 - Căiata - DN 2N;

3. DN 5, la kilometrul 19+096 metri, la podul peste râul Argeș de pe raza localităţii Adunații Copăceni, judeţul Giurgiu, traficul a fost închis pentru aproximativ 6 luni, în vederea executării de reparații. Circulaţia se desfăşoară deviat pe un pod provizoriu din apropiere, pe câte o bandă pentru fiecare direcţie, cu restricţie de 30 km/h;

4. DN 11C, între kilometrii 22+875 şi 23+030 de metri (Târgu Secuiesc - Bixad, judeţul Covasna), pentru efectuarea lucrărilor de reparații. Traficul se desfășoară pe ruta alternativă DN 11B Târgu Secuiesc – Cozmeni;

5. DN 12B, pe tronsonul kilometric 0+452 - 0+487, în Slănic Moldova, judeţul Bacău, din pricina unei alunecări de teren ce a dus la tasarea platformei carosabilului, circulaţia este închisă şi dirijată pe ruta ocolitoare: DN 12A km 103+000 - str. 1 Mai - str. Răducanu - str. Podu de Fier - str. Tiseşti - str. Semicercului - str. Bradului - intersecţie cu DN 12B km 2+000 şi retur;

6. DN 15, între kilometrii 242 şi 286 (Poiana Largului - Bicaz, judeţul Neamţ), traficul este oprit în vederea executării lucrărilor de reabilitare a suprafeţei de rulare, care a fost afectată în urma precipitaţiilor. Ruta ocolitoare este Poiana Largului - DN 15B - Târgu Neamţ - DN 15C - Piatra Neamţ - DN 15 – Bicaz;

7. DN 73D, la kilometrul 41, în localitatea Boteni, judeţul Argeş, circulaţia este întreruptă ca urmare a unei alunecări a corpului drumului cu deplasarea acestuia pe un sector de 200 metri. Ruta ocolitoare este DN 73 Piteşti - Câmpulung.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel