• Industria IT, lovită de la vârful PNL. Palada: Pentru asta trebuie să ai creier, nu ca Orban
Ludovic Orban, lider al PNL, afirmă că nu-i normal ca IT-iștii să fie scutiți de la plata impozitului pe venit. Dacă va ajunge Opoziția la Putere, Ludovic Orban se vrea premier. Sociologul Mirel Palada publică un amplu comentariu despre această afirmație a liberalului, făcută în urma victoriei de la alegerile europarlamentare.
”(...) Uite așa am ajuns în cele din urmă unde doream. La industria IT din România, care după 90 a crescut de la practic nimic la 6% din PIB-ul României. Una din marile povești de succes nespuse ale acestei țări.
Pentru asta însă a existat o o întreagă strategie economică în spate. Una care – o să rîdeți și n-o să mă credeți, dar ăsta e adevărul – funcționează aproape fără întrerupere de pe la 1950 încoace, nu la mult timp după ce s-au turat primele creiere vizionare în Statele Unite.
Ei îl aveau pe Shannon și Wiener, noi îl aveam pe Solomon Marcus. Din anii 50 încoace România s-a străduit să dezvolte o industrie IT. În anii 50 au făcut primele laboratoare și primele studii la nivel universitar. În anii 60 au făcut primele facultăți distincte: Automatică, Electronică și Calculatoare, în mai multe centre universitare. În anii 70 deja aveam industrie, preponderent hardware la vremea respectivă, care deja începuse să producă, să-și scoată banii.
După declinul din anii 80 și dezastrul din anii 90 am avut înțelepciunea să mutăm eforturile dinspre zona hardware spre cea software.
Și, ce e cel mai important pentru discuția noastră indiferent ce partid a fost la putere din 1989 încoace, PSD, PNL, PD, you name it, strategia a fost păstrată, s-au ținut de ea. Infrastructura IT a fost în mod continuu dezvoltată.
Iar forța de muncă IT a fost încontinuu sprinită și încurajată, prin politici fiscale asumate în mod explicit și cu încăpățînare de către statul român, indiferent de coloratura politică a guvernului de la vremea respectivă.
Și acuma, în vestitul an de glorie 2019, după atîta amar de consecvență, ce să vezi? Iaca vine deșteptul de Ludovic Orban să spună că n-ar mai fi cazul.
Ce atîta prosteală, bre, cu scutirile astea de taxe și impozite din IT? Dă-i încolo de privilegiați! Tăiem tot, să fie și ei în rînd cu șoferii, contabilii, profesorii și strungarii acestei țări.
Orban, prin aceste cuvinte, tocmai a scos cuțitul să taie gîtul gîștei cu ouă de aur.
IT-ul în România este unul din marile povești de succes economice ale acestei țări, una din puținele situații în care sărăcia aia de cutie de chibrituri minusculă a făcut față handicapului de capital de care suferim și a dezvoltat o industrie unde principala resursă nu e banul, ci creierul.
Nu-ți trebuie bani prea mulți – cel puțin "prea mulți" în comparație cu celelalte sectoare economice de care pomeneam mai sus: chimie, energie, auto – pentru a construi o infrastructură informatică performantă, pentru a pune la dispoziție uneltele de lucru, adică niște calculatoare puternice, și de-acolo mai departe pur și simplu să-i lași pe ITiști să-și pună creierul la bătaie, dîndu-le niște salarii decente – mai mici decît în Occident, dar nu cu mult mai mici.
Doar că pentru asta trebuie să ai creier, nu ca Ludovic Orban. Trebuie să fii cu adevărat om de stat, nu o cîrpă politică.
Îți trebuie o strădanie statală care se întinde cu perseverență tot de-a lungul unor decenii neîntrerupte, care să fi construit mai întîi o infrastructură academică și pe urmă să o fi completat și cu o politică fiscală corespunzătoare pentru ținerea în țară a materiei cenușii.
Nimic din toate acestea. Ludovic Orban, acest Sică Mandolină, acest mare om politic remarcabil al epocii noastre pline de oameni politici remarcabil, vine cu înfumurarea sa stearpă și tembelă să ne spună că trebuie să renunțăm la toate astea.
Să distrugem tot, că nu are rost să-i încurajăm pe IT-iști din punct de vedere fiscal. Că România se poate descurca și fără.
Voi vă dați seama că ăsta e posibil să ajungă prim-ministrul României? Voi vă dați seama pe mîinile cui e posibil să cadă țara asta? Voi vă dați seama că ăștia sînt puși doar pe distrus?
Hai, că ne merităm soarta. Pe bune ne-o merităm...” scrie Mirel Palada pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News