"Este un duș rece. Nu vreau să fiu sarcastic sau malițios, dar subliniez că este binevenit pentru toată lumea, în primul rând pentru americani, dar chiar și pentru noi. A fost o prăbușire. Doar luni, miliardarii lumii din topul Forbes 500 au pierdut 114 miliarde de dolari. Vineri au mai pierdut vreo 68 de miliarde de dolari. Ce s-a întâmplat pe data de 5 februarie? A fost un eveniment care i-a luat pe foarte mulți prin surprindere: o prăbușire abruptă a principalului indice bursier Dow Jones, de pe Wall Street. Pe 5 februarie indicele a pierdut 1175 de puncte, cea mai abruptă scădere după criza din 2008-2009, când de la 25400 a coborât la 24300 de puncte. Asta înseamnă pierderi de 4.6 %, de departe cea mai mare din ultimii șapte ani," și-a început analiza Remus Borza.
O nouă criză mondială?
Deputatul a mai vorbit despre iminența unei noi crize mondiale, iar căderea indicelui din referință Dow Jones, în opinia lui Remus Borza, prevestește sosirea crizei.
"Reculul s-a simțit imediat și pe celelalte burse din New York, fie că vorbim despre Standard and Poor's, fie că vorbim despre Nasdaq, la fel o pierdere de 3-4%. Efectul de contaminare s-a resimțit și la bursele mari din zona asiatică, la bursele din Hong Kong, Shanghai, apoi în Japonia și, evident, au trecut oceanul în Europa. De asemenea, în Europa au fost pierderi semnificative de 3-4 %, resimțite și de Bursa de la București. Tendința de scădere a continuat și marți, o ușoară revenire având loc miercuri. Eu am atenționat despre iminența unei crize la nivel mondial. Acum asta prevestește. Poate fi doar o corecție de moment, provizorie, dar care a ușurat conturile miliardarilor cu vreo 200 de miliarde de dolari. De neregulă, în ianuarie, februarie, avem astfel de corecții, înainte de publicarea rezultatelor financiare," a mai spus deputatul, la Borza Analytica.
Vezi răspunsul complet:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024